Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

ofiter

Investigații

INVESTIGAȚIE | Un fost coleg de Academie Militară, numit de Nicolae Ciucă secretar de stat în Guvernul PNL, contracte pe bandă rulantă cu instituții controlate de liberali 

Pe 17 iulie 2024, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov (DGASPC), structură aflată în coordonarea Consiliului Județean Ilfov, a acordat un contract în valoare de aproape 30.000 de euro unei societăți comerciale, pentru a realiza o analiză de nevoi ce viza copiii defavorizați din județ.

Florin Râșteiu

Un judecător și un ofițer MAI, acuzați de ANI că nu pot justifica peste 6 milioane de euro. Cei doi au fost cercetați de DIICOT în „dosarul creditelor” din 2015

Un judecător din cadrul Tribunalului București și un funcționar public cu statut special în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sunt acuzați de Agenția Națională de Integritate (ANI) de o diferență nejustificabilă dintre venituri și avere: de 6 milioane de euro, respectiv 240 mii de euro, pe perioada exercitării funcțiilor publice.

Adina Căpîlnean

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.