Poliția Capitalei a anunțat că traficul rutier este în creștere la intrarea în București, unde se așteaptă valori ridicate în următoarele ore. Șoferii care vin dinspre Autostrada A1 pot întâmpina întârzieri.
Pe bulevardul Iuliu Maniu, între Drumul Osiei și strada Vijeliei, se desfășoară lucrări la rețeaua de apă și canalizare, iar circulația din zonă este restricționată la o singură bandă, în zona șantierului.
Poliția anunță trafic în creștere la intrarea în București
Lucrările pot genera întârzieri semnificative pentru șoferii care vin din această direcție, mai ales că această intrare în București este una dintre cele mai aglomerate.
Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să evite zona vizată de lucrări, acolo unde este posibil, și utilizarea unor rute alternative.
Șoferii care vin dinspre Autostrada A1 pot merge pe Autostrada A0 și DNCB, pentru a evita traficul de pe Bd. Iuliu Maniu, după cum a mai transmis Poliția Capitalei.

Totodată, șoferilor le este recomandat să își planifice deplasarea din timp, pentru evitarea aglomerației la orele de vârf.
Polițiștii de la Brigada Rutieră sunt prezenți în teren pentru dirijarea traficului și pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Aglomerație pe DN1, la finalul minivacanței de 1 Mai
Turiștii care se întorc de la munte, la finalul minivacanței de 1 Mai, au parte de aglomerația de pe DN1, unde traficul se desfășoară cu dificultate, pe sensul de mers Brașov – București, începând cu stațiunea Predeal, potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.
Autoritățile le recomandă șoferilor să folosească rute alternative pentru reducerea timpilor de așteptare, respectiv DN 1A (Braşov – Săcele – Cheia – Ploieşti), DN 73 (Bran – Câmpulung – Piteşti) sau DN 71 (Sinaia – Târgovişte – Bucureşti).
Conducătorilor auto le este recomandat să evite depăşirile riscante, să manifeste prudenţă în trafic, să păstreze distanţa de siguranţă şi să respecte indicaţiile agenţilor aflaţi în teren, pentru prevenirea incidentelor.