Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 21 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Reparații pe Autostrada Capitalei, la primul tronson inaugurat. Traficul va fi restricţionat

21
Reparații pe primul tronson inaugurat din Autostrada Capitalei. Traficul va fi restricţionat. Foto: Inquam Photos/Ovidiu Micsik
Reparații pe primul tronson inaugurat din Autostrada Capitalei. Traficul va fi restricţionat. Foto: Inquam Photos/Ovidiu Micsik

Traficul va fi restricţionat pe un tronson din A0, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti (DRDPB). Noile reparații pe Autostrada Capitalei au loc pe un segment de drum din primul lot inaugurat al A0, cuprins între Jilava și Bragadiru.

Restricțiile vor fi instituite în zona pasajului pe autostradă peste CF București-Port 1 Decembrie (km 76+861), începând cu dimineața zilei de marți, 22 aprilie, și vor rămâne în vigoare timp de aproape o săptămână.

„În perioada 22.04.2026 (ora 08:30) – 28.04.2026 (ora 23:00), se vor institui restricții de circulație pe autostrada A0, în zona Pasajului de la km 76+861, pe calea 1, banda 1, în vederea executării lucrărilor de reparații la partea carosabilă.

Circulația rutieră în zona lucrărilor se va desfășura pe calea 1, banda 2. Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară montată pe teren.”, transmite DRDPB într-o postare de Facebook.

Reparații pe Autostrada Capitalei, pe primul lot inaugurat

Lotul 2 din A0 Sud, cuprins între Jilava și Bragadiru, a fost primul inaugurat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Circulația a fost deschisă etapizat, cu o întârziere de peste un an față de termenele contractuale prevăzute inițial.

Mai precis, deși contractul semnat în martie 2019 prevedea un termen de trei ani și jumătate pentru finalizarea lucrărilor, primii 10 kilometri din acest lot au fost deschiși de abia în decembrie 2023.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în august 2020, însă s-au înregistrat probleme cu privire la relocarea rețelei electrice ENEL. Potrivit companiei naționale de drumuri, a fost necesară executarea a trei stâlpi în plus față de documentația inițială, pentru care s-au impus exproprieri suplimentare de teren, după cum a explicat Buletin de București aici.

Restul de 6,3 kilometri au fost finalizați tot în decembrie 2023, însă au fost dați în folosință abia în aprilie 2024, odată cu alți șase kilometru din lotul 1 al A0 Sud. Ambele loturi au fost construite de consorțiul turcesc Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS.

Valoarea lucrărilor pentru lotul 2 al A0 Sud s-a ridicat la aproximativ 158 de milioane de euro, fără TVA, adică aproape 10 milioane de euro per kilometru.

Contractul prevedea o perioadă de garanție de cinci ani, așadar costurile pentru reparațiile efectuate în cursul acestei săptămâni ar trebui suportate de constructorul turc.

CITEȘTE ȘI: Autostrada București-Moldova intră în reparații. Restricții impuse pe „lotul turcilor” la cinci luni de la inaugurare

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației.

    Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect