Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 24 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
MediuȘtiri

Terenul SRI pentru „Parcul de la APACA” trece în proprietatea CGMB

613

Vineri, 28 iulie, a fost supus la vot în consiliul local al Municipiului București pasul premergător realizării unui parc în sectorul 6, pe Bulevardul Doina Cornea, pe un teren în administrarea Serviciului Român de Informații. Proiectul a trecut cu 45 de voturi „pentru” și 2 abțineri.

Hotărârea presupune solicitarea către Guvernul României de a transmite terenul situat în spațiul în care se dorește a se realiza parcul în domeniul public al Municipiului București. În momentul de față, parcela se află în domeniul public al statului, sub administrarea Serviciului Român de Informații.

De la data transmiterii domeniului, Primăria Municipiului București și a Primăria Sector 6 au la dispoziție 24 de luni pentru a realiza obiectivul de construire a unui parc, în caz contrar, domeniul revenind în proprietatea statului român, conform referatelor proiectului. Investiția va fi realizată, în principal, din fondurile locale ale Sectorului 6.

Spațiul de 11,382 mp este situat în Bulevardul Doina Cornea, sau „fostul bulevard Vasile Milea”, nr. 5G, sector 6:

Inițiativa a plecat de la Primăria Sectorului 6 care, susținută în demersurile sale de Grupul de Inițiativă Civică „Pentru locuri de joacă și spații verzi în Grozăvești”, și-ar fi propus ca obiectiv „revitalizarea parcului Grozăvești”, conform referatului de aprobare înaintat în ședința premergătoare a consiliului local Sector 6.

Context

Nu este prima oară când un astfel de proiect a fost propus votului consilierilor generali. O varianta s-a mai aflat pe ordinea de zi a CGMB în data de 31 octombrie 2022, însă proiectul nu a fost adoptat. Avea nevoie de două treimi de voturi „pentru” pentru a fi adoptat, însă a primit 32 „pentru” și 18 „abțineri”.

Doar două hectare din opt, ale Parcului Grozăvești aparțin, în momentul de față, domeniului public. Conform Libertatea, restul se află în posesia unor companii imobiliare și a SRI, motiv pentru care societatea civilă din Grozăvești a tot pus presiuni pe Primăria Sectorului 6 pentru a recupera parcul.

Autor

pe același subiect

Patru noi treceri de pietoni semaforizate
ArticoleȘtiriTransport

Patru noi treceri de pietoni semaforizate au fost puse în funcțiune, în București

Primăria Capitalei a anunțat că patru noi treceri de pietoni semaforizate au...

ASPA sterilizări gratuite pisici
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Campanie de sterilizări gratuite pentru pisici, cu și fără stăpân: sunt 1.500 de locuri disponibile

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a anunțat o campanie...

Eveniment dedicat arborilor remarcabili ai Bucureștiului. Cum pot fi identificaţi şi protejaţi. Foto: Reţeaua pentru Natură Urbană
ArticoleMediuȘtiri

Eveniment dedicat arborilor remarcabili ai Bucureștiului. Cum pot fi identificaţi şi protejaţi

Rețeaua pentru Natură Urbană organizează evenimente dedicate arborilor remarcabili în București și...

linia Gara de Nord - Scroviștea
ArticoleȘtiriTransport

Trenul metropolitan pe linia Gara de Nord – Scroviștea a fost avizat de Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor a avizat proiectul de tren metropolitan pe linia Gara de...