EDITORIAL | Mândria de a merge la „Pride”

Sâmbătă, 29 iulie, a avut loc marșul Bucharest Pride la care a participat un număr record de oameni, 25.000, conform organizatorilor. Pe lângă dimensiunea politico-socială a acestor manifestații, prin care participanții cer drepturi egale și respectul cuvenit unei ființe umane, am analizat cum a fost resimțită dimensiunea de „mândrie” (Pride) și pura fericire de apartenență și solidaritate din cadrul evenimentului de anul acesta, prin prisma faptului că în ciuda atât de multor participanți, m-am putut mișca liberă prin mulțime.

Mulți oameni, puțină aglomerație

În practică, pride-urile sunt văzute atât ca momente eliberatoare de sub „normalul” acceptat de majoritatea societății, relațiile heterosexuale, dar și ca unelte prin care este distrasă atenția de pe marile probleme din viața de zi cu zi, economice, politice și sociale, ale persoanelor LGBT+, cât și a altor grupuri defavorizate. Lucrurile „serioase” ar fi uitate în favoarea unui spectacol plin de joacă. Cred ca motivul pentru care Pride-urile reprezintă o „joacă serioasă” este același cu motivul pentru care nu m-am călcat în picioare, accidental, cu participanții de la Pride-ul de anul acesta. 

De fiecare dată când poziționarea ne-o permitea, puteam observa cum mulțimea de oameni pare să dea pe din-afara străzilor pe care era organizat marșul. Am văzut în spațiul deschis dintre Ateneul Român, statuia ecvestră a regelui Carol I și Palatul Regal mai mulți oameni decât aș fi fost în stare să-mi imaginez că pot să încapă. Cu toate acestea, deși sentimentul de claustrofobie se înghesuia și el într-o măsură, nu s-a simțit ca alte mulțimi de oameni în care m-am regăsit cu ocazia diverselor evenimente publice la care am participat, în care mă simțeam ca într-o emisiune despre tactici de supraviețuire. 

Și am și „testat” lejeritatea aceste aglomerări, eu și prietenii mei, în alergături frenetice dintr-o parte în alta a străzii, în sus și-n jos, pentru a încerca să surprindem atmosfera: de două ori m-am ciocnit, ușor, cu cineva, dar interacțiunea de „scuze ba scuze eu e ok haha„ a fost una care chiar ne-a făcut plăcere. Cred că știu ce face această diferență și voi încerca să descriu ce am mai observat în cele ce urmează.

Oamenii care au participat la marș au făcut-o într-un mod foarte activ și distractiv: o mare parte din scopul unei parade Pride este de a te simți bine la fața locului, așa că oamenii dansau când auzeau muzică, fie că ar fi fost pusă de participanți la marș, fie că se auzea din cluburile și terasele de pe Calea Victoriei. O mare parte dintre aceștia au tratat traseul marșului ca pe podiumul unui festival de modă, îmbrăcându-se extravagant, elegant sau în orice alt fel în care, în viața de zi cu zi, ar atrage priviri acide din partea trecătorilor. Creând și întreținând o atmosferă de bucurie și voie bună.

Față de un protest tradițional, în care sentimentele preponderente ce unesc grupul sunt de supărare, enervare, chiar ură, reflectând din om în om, efervescența colectivă din cadrul Pride-urilor animă și înveselește participanții, unindu-i prin „bucuria de a fi” și respectul reciproc.

Organizatorii, Asociația Accept, au făcut o treabă minunată în a organizarea marșului, inclusiv a evenimentelor de dinaintea și de după acesta, care s-au întins pe parcursul a mai multor zile. Însă produsul final, derularea marșului propriu-zis, ține cel mai mult de participanți și de spectatori, și a modului în care aceștia vor alege să se manifeste, fiind invitați, de altfel, să o facă cât mai liber. 

Față de manifestațiile politice cu care suntem obișnuiți, protestele clasice, unde tematica este mult mai restrânsă și strâng oameni care își doresc, în mare, același lucru, având un scop țintit, premisa Pride-urilor pleacă de la presupunearea unei diversități de scopuri și dorințe, ale unei diversități de oameni, care au în comun nu „un lucru”, ci mândria unei identități marginalizate de cultura politică și socială din care fac parte. Adică „mai multe, în moduri în care nici nu-ți dai seama până nu le vezi împreună”, cauzate de diversele situații și greutăți în care oamenii se regăsesc, prin prisma diferențelor dintre ei și situațiile lor personale. 

Mândria celebrată în cadrul paradei reprezintă celebrarea curajului de care o mare parte din oameni au nevoie pentru a-și identifica, cerceta și recunoaște identitatea: de la marginalizare familială, socială, politică, pierderea locului de muncă sau discriminare la închisoare sau chiar execuție, în unele țări ale lumii. Celebrarea are loc fie prin participarea efectivă, fie prin susținerea, de pe margine, a participanților: aplaudat, fluturat stegulețe, zâmbit de la balcon sau chiar țopăit de fericire, cât te țin puterile.

Revenind la motivul pentru care nu m-am călcat mult mai mult în picioare, accidental, cu participanții, cred că ține de faptul că toată lumea, realizându-și propria identitate, era mult mai atentă la cel de lângă el. Diversitatea pe care marșurile o promovează nu se referă numai la „oamenii cu orientări sexuale sau identități de gen diferite vs cis hetero” ci la întreaga diversitate minunată a speciei umane, inclusiv diversitatea membrilor comunității LGBT+. 

Contra-manifestații

Au existat „contra manifestații” în timpul paradei, oameni care stăteau pe marginea drumului, afișând mesaje contra comunității, sau a acțiunilor LGBT+, însă marea majoritate a oamenilor au ales să-i ignore, cu zâmbetul pe buze. 

S-ar fi aruncat și cu ouă, din nou. Asta știu din auzite, însă nici oamenii care au raportat incidentul nu l-au luat foarte în serios, alegând să râdă și să combată cu umor. 

Sursă fotografie cover: David Afodorci, instagram: @imadebaser, Sursă fotografii: Cezar Mihalcea, David Afodorci, instagram: @imadebaser