Începând de joi, 2 iulie 2026, până la final de săptămână, în parcul IOR din Sectorul 3 al Capitalei are loc târgul dedicat iubitorilor de carte, CulturFest. Evenimentul se organizează pe platforma Belvedere lac, după cum au informat organizatorii.
Bucureștenilor care vor să viziteze târgul le este recomandat să între în parc pe aleea unde se află statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Vizitatorii sunt așteptați între 2 – 5 iulie, între orele 10:00 – 20:00.
Ce găsim la CulturFest din parcul IOR
Târgul dedicat literaturii este perfect atât pentru cei care sunt în căutarea unor volume noi, cât și pentru cei care preferă cărțile vechi, volume pe care în mod normal le-ai găsi în anticariate și pentru care trebuie să „sapi” adânc. Prețurile sunt și ele un avantaj, cărțile de aici fiind mai ieftine decât achiziționate din librărie. Astfel că, în cadrul acestui eveniment se vor găsi:
- Cărți vechi de anticariat care merită citite
- Cărți noi de librărie la prețuri speciale
De asemenea, organizatorii informează să volumele aduse în fața publicului vor fi pentru toate vârstele și toate gusturile.
„Dacă iubești mirosul de pagini noi sau ești în căutarea acelui volum vechi de anticariat pe care nu-l mai găsești nicăieri, te așteptăm la Târgul de Carte din Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR)”, au mai transmis organizatorii
Întrarea la târgul de carte de are loc în acest final de săptămână în Parcul IOR este gratuită.
S-au prelungit înscrierile la masterclassurile Concursului Internațional Enescu 2026
Tinerii muzicieni care își doresc să studieze alături de unii dintre cei mai apreciați artiști și profesori ai momentului au la dispoziție un termen mai lung pentru se înscrie la masterclassurile Concursului Internațional Enescu 2026.
Organizatorii au luat decizia de a prelungirea termenului pentru depunerea aplicațiilor până la data de 15 iulie 2026, ora 23:59. Acest nou termen este valabilpentru toate cele trei masterclassuri incluse în ediția aniversară a competiției, anume:
- Masterclassul de dirijat și aprofundare în studiul muzicii,
- Masterclassul de compoziție și aprofundare în studiul muzicii,
- Masterclassul de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii.
Anul 2026 marchează cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, care a înregistrat deja un record de participare la secțiunile instrumentale, cu 645 de candidați din 55 de țări.
Desfășurate în cadrul Concursului Internațional George Enescu, masterclassurile reprezintă o importantă componentă educațională a proiectului și oferă tinerilor artiști șansa de a lucra direct cu muzicieni de renume internațional, într-un context artistic de cel mai înalt nivel, după cum a scris Buletin de București aici.
Masterclassurile au fost intraduse în program ncă din ediția precedentă, devenind un spațiu de întâlnire între generații. Aici, experiența marilor artiști este transmisă noilor muzicieni prin dialog, mentorat, dar și prin lucru aplicat. Aceste întâlniri reprezintă atât o etapă importantă în dezvoltarea profesională a participanților, fiind și un prilej de a lega relații artistice care să continue și după finalizarea programelor.
CITEȘTE ȘI Noi tarife la Teatrul Nottara, după eliminarea taxei de Cruce Roșie. Proiectul, la vot în CGMB