Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 17 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiile verzi de sub Pasajul Basarab, transmise de la Primăria Generală la Sectorul 1, pentru reamenajare. Când va fi recepționat podul inaugurat încă din 2011

557
Spațiile verzi de sub Pasajul Basarab, transmise de la Primăria Generală la Sectorul 1, pentru reamenajare. Foto: Google Maps
Spațiile verzi de sub Pasajul Basarab, transmise de la Primăria Generală la Sectorul 1, pentru reamenajare. Foto: Google Maps

Spațiile verzi de sub Pasajul Basarab ar urma să fie transmise din administrarea municipalității în cea a Primăriei Sectorului 1, în vederea reamenajării. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus la votul consilierilor generali în ședința de marți, 30 septembrie.

UPDATE. Proiectul a fost adoptat cu 44 de voturi „pentru” în ședința de marți a Consiliului General.

Spațiile verzi de sub Pasajul Basarab, preluate de PS1

La momentul actual, spațiile verzi de sub Pasajul Basarab sunt în administrarea Primăriei Capitalei, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) și se află într-o stare accentuată de degradare, potrivit documentului consultat de reporterii BdB.

Dacă proiectul va fi aprobat, acestea vor fi preluate de Primăria Sectorului 1, în vederea derulării unor lucrări de amenajare peisagistică, precum plantarea de arbori și arbuști și instalarea gazonului sau a unor sisteme de irigație.

„Ulterior acestui transfer, Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1 va putea interveni prin executarea lucrărilor de amenajare și reamenajare urbanistică, absolut necesare, având în vedere starea actuală de abandon și lipsa de întreținere a acestor spații, care generează un impact vizual negativ și contribuie la percepția de neglijență instituțională”, se precizează în raportul de specialitate al proiectului.

Costurile vor fi suportate integral din bugetul Primăriei Sectorului 1.

Spațiile verzi de sub Pasajul Basarab, transmise de la Primăria Generală la Sectorul 1, pentru reamenajare. Foto: Proiect de Hotărâre

CITEȘTE ȘI: Adrian Mutu, stăpân pe un teren de sport al statului, obținut fără licitație. Fotbalistul decide cine și la ce oră joacă, deși oficial nu are acest drept. Echipele de rugby au fost marginalizate

Urmează lucrări de reparații la Pasajul Basarab

Lucrările de reparații la Pasajul Basarab, necesare în vederea finalizării recepției, ar urma să înceapă „în perioada imediat următoare” și ar putea afecta și spațiile verzi de sub Pasajul Basarab. Finalizarea lucrărilor este estimată în decembrie 2026, se mai precizează în proiectul de hotărâre aflat pe masa Consiliului General.

Deși inaugurat încă din iunie 2011, Pasajul Basarab nu a fost niciodată recepționat. Acum, investiții de peste 26 de milioane de euro sunt necesare pentru ca lucrarea să poată fi preluată de municipalitate.

La finalul lunii iulie, primarul interimar Stelian Bujduveanu anunța că a semnat un acord cu constructorul pentru deblocarea recepției, fără a preciza detalii esențiale precum cine va suporta costurile sau durata lucrărilor.

„Pasajul Basarab – după 14 ani, deblocăm recepția finală. Am semnat un acord cu constructorul care permite, în sfârșit, preluarea oficială de către Primărie. Asta înseamnă că putem interveni legal pentru întreținere, curățenie și reparații”, a transmis edilul într-o postare de Facebook.

Liberalul nu precizează care a fost soluția găsită de municipalitate pentru reabilitarea pasajului, ci doar că ar urma să înceapă următoarele lucrări:

  • Refacerea betonului și a rosturilor de dilatație
  • Înlocuirea aparatelor de reazem
  • Asfaltarea pasajului și a rampelor
  • Curățarea și vopsirea elementelor metalice
  • Modernizarea sistemul de drenaj

Pasajul Basarab: Recepţia va costa 26 milioane euro

Expertiza pentru recepţia Pasajului Basarab stabileşte invesţii de peste 26 de milioane de euro în vederea predării lucrării de la constructorul către municipalitate, aşa cum a relatat Buletin de Bucureşti aici.

Cu mai bine de un an în urmă, fostul primar general Nicuşor Dan anunţa că poartă discuţii cu constructorul, astfel încât costurile să fie împărţite.

„Avem discuţii pentru Podul Basarab. Am făcut deja o expertiza. Costurile ca să ajungem să facem în sfârșit recepția sunt de in jur de 130 de milioane de lei.

Avem discuții cu constructorul ca să evităm un litigiu şi pare că ne îndreptăm către o soluție în care noi să plătim vreo 40-50 de milioane și ei să plătească restul ca să avem la standarde Podul Basarab.

Să putem să facem recepția si pe mai departe să facem contract de mentenanță. Procedura administrativă presupune o expertiză astfel încât să se stabilească ce mai trebuie făcut la pod astfel încât el să fie în standardele și să se poată face recepția“, a declarat Nicuşor Dan în mai 2024.

Pasajul Basarab a fost început de Traian Băsescu, când era primar al Capitalei, iar mai apoi a fost finalizat de către administrația condusă de Sorin Oprescu. Pasajul Basarab a costat 240 de milioane de euro, este cel mai mare proiect de infrastructură urbană din România și cel mai cel mai lat pod hobanat din Europa.

Lucrarea a fost realizată de consorțiul italo-spaniol Astaldi S.p.A – FCC Constuccion SA.

CITEȘTE ȘI: Recepţia Pasajului Basarab costă peste 26 de milioane de euro. N. Dan: „Avem discuţii cu constructorul pentru a evita un litigiu”

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

pe același subiect

8.000 de metri pătrați de spații verzi din Pajura
ArticoleMediuPrimărieȘtiri

Sector 1 | Aproape 8.000 de metri pătrați de spații verzi din Pajura vor fi reamenajați

Primăria Sectorului 1 a anunțat demararea lucrărilor de pregătire pentru reamenajarea a...

Linia N106, deviată două nopți la rând. Continuă lucrările la Pasajul Perceni. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Linia N106 va fi deviată două nopți la rând. Continuă lucrările la Pasajul Apărătorii Patriei

Linia N106 va funcționa pe un traseu modificat ȋn nopțile de 16/17.07.2026 și 17/18.07.2026....

Linia 41 program prelungit meci
ArticoleȘtiriTransport

Linia 41 va avea program prelungit vineri seară, pentru meciul de fotbal FCSB – FC Argeș

Linia 41 va funcționa cu program prelungit vineri seară, 17 iulie, când...