Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 24 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Seif furat dintr-un apartament, după ce proprietarul a fost păcălit că i-ar fi fost lovită mașina

591
blue bmw car in a dark room

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București transmite că Secția 14 de poliție a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că în aceeași zi, i-a fost sustras, din locuința personală, un seif metalic, ce conținea mai multe bunuri și sume de bani, în diferite valute.

Potrivit poliției Capitalei, incidentul a avut loc la data de 6 ianuarie 2024, în jurul orei 20.00.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Sector 4, împreună cu specialiști criminaliști din cadrul Secției 14 Poliție, care au demarat cercetările. Astfel, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi primit un apel, prin care a fost anunțat că i-ar fi fost lovit autoturismul, moment în care ar fi părăsit apartamentul, l-ar fi asigurat, iar când a revenit, a constatat lipsa seifului.  Totodată, s-a constatat faptul că ușa de la intrare nu prezenta urme de forțare. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Acum două săptămâni, un seif cu zeci de mii de lei a fost furat din casa unui cetăţean străin din Sectorul 2. Conform Poliţiei, trei bărbaţi, care au primit un pont de la un al patrulea, au fugit din casa omului cu un seif, o pungă plină cu bani şi aparatură video.

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș