Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 17 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Ciprian Ciucu taie din pretențiile lui Robert Negoiță. Sectorul 3 primește cu aproape 400 de milioane de lei mai puțin față de nota de plată trimisă

290
Sectorul 3 primește cei mai mulți bani de la PMB. Foto: Inquam Photos/ George Călin
Sectorul 3 primește cei mai mulți bani de la PMB. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Primăria Capitalei, condusă de Ciprian Ciucu, a decis cum vor fi repartizate cele aproape 8 miliarde de lei, estimate a fi încasate din impozitul pe venit în perioada aprilie-decembrie. Toate sectoarele au primit suma solicitată, cu excepția celui condus de Robert Negoiță, care va încasa cu aproape 400 de milioane mai puțin față de cererea inițială.

Conform Legii bugetului de stat pe 2026, 85% din impozitul pe venit se repartizează între Primăria Generală și sectoare, prin hotărârea CGMB. 

Sectorul 3 primește cei mai mulți bani, deși primește cu aproape 400 de milioane mai puțin

Distribuția fondurilor s-a realizat în baza solicitărilor transmise de primarii de sector și a fost aprobată de consilierii generali în ședința de joi, 2 aprilie, cu 41 voturi pentru și 7 abțineri. Toate sectoarele au primit suma solicitată, cu excepția celui condus de Robert Negoiță, care va primi cu aproape 400 de milioane mai puțin decât și-ar fi dorit.

Decizia are loc în contextul în care Sectorul 3 a solicitat și cea mai mare sumă, de peste 1,2 miliarde de lei, pentru întreg anul 2026.

Direcția Generală Economică a Primăriei Capitalei a identificat o eroare evidentă în fundamentarea acestei adrese. Sectorul 3 a formulat solicitarea pentru întreaga perioadă ianuarie – decembrie 2026, în timp ce legea vizează doar alocări calculate strict pentru intervalul aprilie – decembrie 2026.Ca atare, aparatul de specialitate a tăiat aproape 400 de milioane de lei din cererea inițială.

Totuși, Sectorul 3 va încasa cei mai mulți bani din impozitul pe venit, peste 870 de milioane de lei. Acesta este urmat de Sectorul 6, cu 806 milioane de lei.

Restul primăriilor de sector vor primi sub 800 de milioane de lei. Cei mai puțini, circa 530 de milioane de lei, se vor duce către Primăria Sectorului 1.

În total, primăriile de sector vor încasa aproximativ 4,3 miliarde de lei.

Primăria Capitalei primește aproape 5 miliarde de lei din impozitul pe venit

Conform Legii bugetului de stat pe 2026, 1% din impozitul pe venit se repartizează județului Ilfov, iar 14% merge direct la bugetul Municipiului București, într-un cont distinct. Fondurile trebuie utilizate cu prioritate pentru finanțarea serviciilor publice, proiecte de infrastructură, cofinanțarea proiectelor din fonduri europene și programe de dezvoltare locală.

85% din sumă este repartizată între Primăria Generală și sectoare, prin hotărârea CGMB. 

Așadar, Primăria Capitalei va încasa cea mai consistentă sumă, de aproape 5 miliarde de lei, compusă din 1,3 miliarde de lei (14% din impozitul pe venit) și 3,6 miliarde de lei (suma rămasă după repartizarea fondurilor către sectoare).

Județul Ilfov va încasa puțin peste 93 de milioane de lei din impozitul pe venit al bucureștenilor.

CITEȘTE ȘI: Topul „nevoilor” de la Sectoare. Negoiță și „înlocuitorul lui Ciucu” solicită cei mai mulți bani de la PMB

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației.

    Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Expoziția permanentă de la Muzeul Antipa poate fi vizitată gratuit în cadrul „Nopții Muzeelor” | FOTO: Muzeul Antipa
ArticoleCulturăȘtiri

Expoziția permanentă de la Muzeul Antipa poate fi vizitată gratuit în cadrul „Nopții Muzeelor”

Expoziția permanentă de la Muzeul Antipa poate fi vizitată gratuit în cadrul...

Fundația Renașterea organizează la finalul lunii mai o cursă caritabilă dedicată luptei împotriva cancerului de sân | FOTO: Fundația Renașterea via Facebook
ArticoleSănătateȘtiri

Cursă caritabilă, dedicată luptei împotriva cancerului de sân, organizată de Fundația Renașterea, la finalul lunii mai

Fundația Renașterea organizează la finalul lunii mai o cursă caritabilă dedicată luptei...

„Mickey Mouse trebuie să plece”, la Teatrul Excelsior pe 20 și 24 mai | FOTO cu caracter ilustrativ: Arhiva
ArticoleCulturăMain

„Mickey Mouse trebuie să plece”, la Teatrul Excelsior pe 20 și 24 mai

Spectacolul „Mickey Mouse trebuie să plece” va fi pus în scenă la...