Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieTransport

Sectorul 3 I Maşinile abandonate, ridicate de pe raza Sectorului  

364

În Sectorul 3 continuă acțiunea de identificare şi ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public. În luna iunie, reprezentanții Direcției Generale de Poliție Locală au identificat 262 de autoturisme abandonate pe domeniul public și au finalizat procedura de ridicare a 35 de astfel de mașini.

Mașinile au fost depozitate în centrul special amenajat. De asemenea, de la începutul anului până în prezent, 97 de mașini ridicate au intrat în patrimoniul Primăriei Sectorului 3.

Potrivit Legii 421/2002, procedura aplicabilă în astfel de cazuri este următoarea:

Pentru vehiculele fără numere de înmatriculare (fără stăpân):

se identifică amplasamentul (zona, adresa poştală, repere) unde se află vehiculul;

.  se aplică pe caroseria vehiculului o somaţie cu termen de 10 zile, prin care proprietarul/deţinătorul legal este somat să ridice vehiculul de pe domeniul public;

.  se execută planşe foto la faţa locului (de detaliu şi de ansamblu, prin care să se evidenţieze atât zona, cât şi deficienţele constatate la autoturismul în cauză, dar şi somaţia aplicată pe maşină);

.  se întocmeşte procesul-verbal de constatare;

. la expirarea termenului din somaţia aplicată pe maşină, în situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal nu a dat curs somaţiei, se înaintează referat către Cabinet Primar pentru emiterea Dispoziţiei de declarare a vehiculului fără stăpân;

.  după emiterea dispoziţiei, se procedează la ridicarea vehiculului de pe domeniul public, de către operatorul autorizat însoţit de un echipaj al DGPL Sector 3. 

Pentru vehiculele abandonate (cu numere de înmatriculare):

.  se identifică amplasamentul (zona, adresa poştală, repere) unde se află vehiculul;

.  se aplică pe caroseria vehiculului o somatie cu termen de 10 zile, prin care proprietarul/deţinătorul legal este somat să ridice vehiculul de pe domeniul public;

.  se execută planşe foto la faţa locului (de detaliu şi de ansamblu, prin care să se evidenţieze atât zona, cât şi deficienţele constatate la autoturismul în cauză, dar şi somaţia aplicată pe maşină);

.  se întocmeşte procesul-verbal de constatare, totodată fiind realizată fişa de identificare a proprietarului, prin solicitarea datelor de identificare la Dispeceratul DGPLS3;

.  la expirarea termenului din somaţia aplicată pe maşină (10 zile), în situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal nu a dat curs somaţiei, se întocmeşte referatul cu propunerea emiterii somaţiei de către Cabinet Primar, cu termen de 5 zile de la data primirii, care este transmisă cu aviz de primire prin poştă sau afişată la adresa de domiciliu a proprietarului/deţinătorului legal;

.  la expirarea termenului de 5 zile, se întocmeşte referat cu propunerea de emitere a Dispoziţiei de Primar, prin care vehiculul este declarat abandonat şi ridicat de pe domeniul public.

Restituirea vehiculelor se face pe bază de proces-verbal, aprobat de primarul Sectorului 3, in cazu in care proprietarul:

.  face dovada calității de proprietar/deținător legal;

.  achită toate taxele și impozitele prevăzute de lege;

. achită sumele corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru ridicarea/transportul/depozitarea și paza vehiculului;

.   plata la zi a tarifului de parcare, în cazul vehiculelor ridicate din parcări.

Dacă proprietarii nu doresc restituirea vehiculelor, acestea vor fi valorificate, potrivit legii, de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 3. 

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...

Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar încă un mandat. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ArticoleMainPrimărie

Sector 5 | Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar încă un mandat. Al doilea viceprimar a fost înlocuit

Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar al Sectorului 5 pentru încă un mandat. Consiliul...

Ce promit partidele pentru București, dacă ajung la guvernare. Foto Metrorex
ArticoleMainTransport

Ce promit partidele pentru București, dacă ajung la guvernare: idei reîmpachetate pentru trenuri metropolitane și metrou

Soluții mai vechi, reîmpachetate, promit partidele pentru București în programele de guvernare,...

STB instituie cenzura
ArticoleMainTransport

DOCUMENT | STB instituie cenzura. Avertizorii publici din companie riscă desfacerea contractului de muncă

O decizie internă recentă a Societății de Transport București (STB), intrată în...