Primăria Sectorului 4 vrea să schimbe destinația unei părți din împrumutul de 100 de milioane de lei, contractat în octombrie 2025. Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local, mai bine de 7 milioane de lei ar urma să fie luate de la proiecte pentru cinci școli din sector și redirecționate către alte investiții.
De asemenea, printre proiectele care pierd fonduri se numără și anumite lucrări de amenajare a unor terenuri.
Sumele ar urma să meargă spre amenajarea unor alei și lucrări de infrastructură rutieră, după cum se precizează în proiect de hotărâre analizat de Buletin de București.
Proiectul de hotărâre urmează să fie votat în cadrul ședinței ce are loc luni, 12 octombrie 2026.
Banii pentru școli vor fi folosiți pentru alei
Cea mai mare sumă de bani este retrasă de la Școala „Mărțișor”, unde fondurile ar fi urmat să fie utilizate pentru realizarea documentației tehnice în vederea stabilirii unor măsuri pentru creșterea eficienței energetice și obținerea autorizației de securitate la incendiu. Mai precis, Primăria Sectorului 4 dorește să diminueze investiția cu 2,13 milioane de lei.
Alți 2,12 milioane de lei sunt luați de la lucrările de modernizare pentru Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”.
Sunt diminuate și sumele ce ar fi urmat să fie folosite pentru renovări energetice la Școala Gimnazială „George Topârceanu” și Școala Gimnazială nr. 308. Conform raportului de specialitate, cele două proiecte pierd circa 2,42 milioane de lei.
Și suma alocată pentru lucrările de extindere ale Școlii Gimnaziale 194 este diminuată cu 436.486,31 de lei.
O parte din bani, circa 2,86 milioane de lei, vor fi folosiți pentru amenajarea unor alei în jurul școlilor nr. 194, nr. 308 și „Topârceanu”. Alte 2,13 milioane de lei merg la lucrări de infrastructură rutieră în spații publice. Încă 2,12 milioane de lei apar ca majorare, din bugetul local, la o alee pentru Școala „Teodoreanu” și Grădinița „Strop de Rouă”.
2,2 milioane de lei pentru garduri
Proiectul de hotărâre ce se află pe masa Consiliului Local prevede și majorarea cu 2,19 milioane de lei a sumei alocate pentru lucrările de montare a gardurilor pe raza Sectorului 4. Documentul precizează că transferarea sumei către acest proiect este impusă pentru a se putea realiza „necesarul lucrărilor estimate a fi prestate în acest an”.

Pe lângă asta, este prevăzută o majorare de circa 151.700 de lei și pentru realizarea unor lucrările de amenajare, întreținere, extindere și modernizare a domeniului public. Raportul de specialitate nu precizează cu exactitate în ce zone ar urma să fie realizate lucrările pentru care se acordă majorarea.
Sunt suplimentate și fondurile pentru lucrările de la Piața Unirii
La capitolul „Transporturi și Comunicații”, proiectul de hotărâre prevede majorarea sumei alocate pentru serviciile de dirigenție de șantier, SSM (Securitate și Sănătate în Muncă) și supervizare în ceea ce privește lucrările pe care Primăria Sectorului 4 le realizează la Planșeul Unirii.
Mai precis, proiectul prevede suplimentarea sumei cu 2.19 milioane de lei astfel încât să se poată asigura serviciile estimate a fi prestate pe parcursul anului 2026. Bani sunt luați de la un proiect ce prevede realizarea de lucrări pentru amenajarea unui teren.

