Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri, Transport

Sector 6 | Peste 80 de locuri de parcare cu plată, pe Bulevardul Regiei

Sector 6 | Peste 80 de locuri de parcare cu plată, pe Bulevardul Regiei
Sector 6 | Peste 80 de locuri de parcare cu plată, pe Bulevardul Regiei. FOTO: PS6

85 de locuri de parcare cu plată sunt disponibile, de săptămâna aceasta, pe Bulevardul Regiei. Acestea pot fi folosite de orice șofer, în intervalul orar 08.00 – 20.00, cu doar 1 leu pe oră.

Abonamentul de o zi costă 7 lei, iar cel de o lună 60 de lei. Pe timpul nopții, parcarea este gratuită.

Tot gratuitate au mașinile electrice, dar și persoanele cu dizabilități. Acestea vor parca pe locurile special marcate și singura obligație este să afișeze în parbriz legitimația de handicap.

 Până acum, în Sectorul 6 sunt 2.576 de locuri de parcare cu plată. Lor li se adaugă alte 11.000 de locuri noi de parcare de reședință, pentru mașini, înființate în ultimii cinci ani si 1.550 de locuri de parcare pentru biciclete.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Locuri noi de parcare în Grozăvești. Care sunt tarifele

Parcarea de pe strada Brașov, din Drumul Taberei, bandă de circulație în perioada West Side Christmas Market

În perioada West Side Christmas Market, parcarea de pe strada Brașov, din Drumul Taberei, devine bandă de circulație până după sărbătorile de iarnă, a anunțat Poliția Locală Sector 6.

Această măsură a intrat în vigoare de astăzi, 26 noiembrie, cu două zile înainte de deschiderea târgului de Crăciun din Sectorul 6.

Parcarea de pe strada Brașov, din Drumul Taberei, transformată în bandă de circulație

În contextul deschiderii West Side Christmas Market 2025, strada Brașov a devenit un bulevard cu trei benzi pe sens. Decizia a fost luată pentru fluidizarea traficului rutier în această zonă, prin eliberarea benzii de dreapta.

Traficul de pe strada Brașov, între Piața Drumul Taberei și Complexul Comercial „Drumul Taberelor”, se desfășoară și în parcarea publică din zona parcului, care devine bandă rutieră, până după finalul West Side Christmas Market, care va fi deschis până pe 27 decembrie 2025.

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri Locale

Au fost montate indicatoarele cu Oprirea interzisă în parcare, iar polițiștii locali au amplasat primele informări în acest sens. Până după sărbători, nu se mai poate parca în această zonă.

Programul pentru prima zi de West Side Christmas Market

Târgul de Crăciun din parcul Drumul Taberei, ajuns la a cincea ediție, este organizat de Untold Universe, împreună cu Primăria Sectorului 6, și va fi deschis în perioada 28 noiembrie – 27 decembrie 2025. Vor fi atracții pentru toate vârstele, ateliere interactive și căsuțe cu preparate speciale de Crăciun și cadouri.

De asemenea, va fi câte un concert în fiecare seară.

West Side Christmas Market va avea programul 15:00 – 22:20, de luni până vineri, și 11:00 – 22:00, în zilele de sâmbătă și duminică. Intrarea este liberă.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Peste 200 de noi locuri de parcare cu plată în Drumul Taberei și Giulești. Care sunt tarifele

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.