Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

Sector 6 I Festival de Halloween pe insula și digul Lacul Morii

Sector 6 I Festival de Halloween pe insula și digul Lacul Morii

Primăria Sectorului 6 organizează un festival de Halloween, pe Lacul Morii. Insula, digul, dar și o parte de la baza lui vor fi amenajate în tematică sărbătorii.

West Side Hallo Fest se desfășoară pe parcursul a trei zile, 27, 28 și 29 octombrie și va presupune concerte rock, ateliere pentru copii, trasee misterioase și concurs de costume.

În prima zi de festival, programul va începe la ora 12:00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 10:00. Pe scenă vor urca, în cele trei zile de festival, Cargo, TheRock, IulianaBeregoi și DoraGaitanovici.

15,5 tone de dovleci vor fi pregătiți atât pentru decor, cât și pentru atelierele de sculptat și pictat iar lucrările vor putea fi văzute ulterior în cadrul unei mari expoziții. De asemenea, o parte dintre aceștia vor deveni felinare ce vor lumina o porțiune din lac.

Pe dig, vizitatorii vor fi întâmpinați de statui vivante, costumate în tematică de sărbătoare iar pe toată porțiunea promenadei amenajate, ce măsoară 10.000 de metri pătrați, vor fi arcade de câte cinci metri înălțime fiecare.

Trenulețul va circula gratuitt și îi va prelua pe vizitatori din zona străzii Mehadia până la insulă. Intrarea la West Side Hallo Fest este gratuită.

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.