Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 7 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Sector 3 | Campania „Reciclezi și câștigi”, în șapte centre fixe de colectare

523
Saci de gunoaie pe strada in Bucuresti, sectorul 5.

Primăria Sectorului 3 a demarat campania de reciclare a deşeurilor electronice, electrocasnice şi electrice. Campania se desfașoară pană la sfârșitul lunii iulie.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, cetăţenii din Sectorul 3 au la dispoziţie 7 centre fixe unde pot preda aparate vechi sau defecte, precum camere video, mixere de bucătărie, aspiratoare, frigidere, mașini de spălat, aparate de aer condiționat, radio-casetofoane, blendere, hote, televizoare, computere, laptopuri, telefoane mobile, cuptoare cu microunde, filtre de cafea, prăjitoare de pâine și plite pentru gătit.

Centrele de colectare au program de luni până vineri, între orele 08.00-15.30, și sunt situate în următoarele zone:
· bd. Octavian Goga – bd. Mircea Vodă;
· str. Releului nr. 4;
· bd. Nicolae Grigorescu – str. Ștefan Constantin Daniel;
· bd. Basarabia (în incinta Halei Laminor);
· str. Colonel Iosif Albu – bd. 1 Decembrie 1918;
· intrarea Odobești nr. 5-7;
· Calea Vitan nr. 154 (în incinta ADPB).

Participanții la campanie sunt persoane fizice care predau minimum zece kilograme de deșeuri la echipele mobile sau la unul dintre punctele de colectare amintite.

În cadrul campaniei de colectare se va desfășura și o tombolă prin intermediul căreia vor fi oferite 25 de vouchere valorice a câte 1.000 de lei fiecare.

Campania este derulată în parteneriat cu Red Point, Direcţia de Salubritate Sector 3 şi Eco Life Style.

În anul 2020 totalul deșeurilor de echipamente electrice și electronice a crescut cu 38% dar mai puțin de 20% dintre acestea sunt reciclate. 

Autor

pe același subiect

Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Apa Nova anunță zonele cu probleme. FOTO: Apa Nova
ArticoleȘtiri

Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Apa Nova anunță zonele cu probleme

Furnizarea apei reci de la Apa Nova se întrerupe pentru lucrări de modernizare și...

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate. Foto: reteleelectrice.ro
ArticoleȘtiri

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate

Unde întrerupe curentul electric Rețele Electrice Muntenia în București și Ilfov, în perioada 8-14 iunie...