Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

CFR Călători modifică circulația a două trenuri care opresc în Gara de Nord

CFR Călători modifică circulația a două trenuri care opresc în Gara de Nord
Foto: Inquam Photos / George Călin

CFR Călători modifică circulația a două trenuri care opresc în Gara de Nord începând de sâmbătă, 1 octombrie, potrivit unui comunicat de presă al operatorului național. Măsura este impusă de mai multe lucrări pe secția feroviară către Târgu Jiu, și a fost solicitată de managerul infrastructurii feroviare.

Potrivit informațiilor remise redacției, este vorba despre trenurile IR 1836, Cluj Napoca – București și IR 1835, București Nord – Cluj Napoca, care vor circula în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie, după cum urmează:

  • Trenul IR 1836 Cluj Napoca – Parângu – Târgu Jiu – București Nord va circula conform graficului din Mersul Trenurilor în relația Cluj Napoca – Parângu și va fi anulat în relația Parângu – Târgu Jiu – București Nord, iar pe distanța Cărbunești – București Nord va circula ca trenul IR 16436. Între stațiile Parângu (de la trenul IR 1836) și Cărbunești (pentru trenul IR 16436) se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
  • Trenul IR 1835 București Nord – Craiova – Copăcioasa – Târgu Jiu – Teiuș – Cluj Napoca va circula conform graficului din Mersul Trenurilor în relația București Nord – Copăcioasa și va fi anulat în relația Copăcioasa – Teiuș, iar pe distanța Parângu – Teiuș va circula ca trenul IR 12835. Între stațiile Copăcioasa (de la trenul IR 1835) și Parângu (pentru trenul IR 12835) se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

Mai mult, potrivit aceleiași surse, lucrările de pe tronsoanele Târgu Jiu – Amaradia și Târgu Jiu – Lunca Budieni ar putea să afecteze și alte trenuri de rang Regio, care circulă la nivel local. Acestea vor fi anunțate prin intermediul sistemelor de sonorizare din stații.

Persoanele care au achiziționat bilete în avans pentru trenurile ce vor fi anulate au posibilitatea de a primi înapoi contravaloarea biletelor nefolosite, fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă. Cu toate acestea, călătorii sunt informați că restituirea sumei plătite se face doar la cerere.

CITEȘTE ȘI: Trafic restricționat pentru procesiunea religioasă de Sfântul Dimitrie cel Nou. Programul evenimentului

Cum poți afla mai multe informații despre trenul tău

Pentru mai multe detalii referitoare la trenurile care se află în circulație, pasagerii au la dispoziție mai multe mijloace prin care pot obține informații. Acestea sunt următoarele:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuța indicată și se face click pe Informații tren. Se obțin informații în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staționare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.

CITEȘTE ȘI: Carduri valorice de 250 de lei pe lună pentru practicarea unui sport în Sectorul 1. Proiectul urmează să fie supus la vot

Autor

  • Alexandru Stan

    Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea.

    Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.