Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 28 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | A doua încercare pentru aprobarea tarifelor de acces în Aquapark Pantelimon

47
Tarife de acces Aquapark Pantelimon. Foto: FB/ Algorithm Construcții S3
Tarife de acces Aquapark Pantelimon. Foto: FB/ Algorithm Construcții S3

Tarifele de acces în Aquapark Pantelimon ajung din nou pe masa Consiliului Local Sector 3, în şedinţa de miercuri, 26 martie.

Acestea au rămas neschimbate faţă de ultima şedinţă de Consiliu Local, fiind cuprinse între 60 şi 160 lei, în funcţie de intervalul orar, categoria de vizitatori şi tipul abonamentului, aşa cum a scris Buletin de Bucureşti aici.


Update 26 Martie: Proiectul a fost aprobat cu 15 voturi pentru, 2 împotrivă şi 11 abţineri .


Preţurile propuse au fost depuse ca ofertă financiară de către Aquaventura Water Park Spa SRL, operatorul economic care va administra complexul acvatic pentru următorii 35 ani.

Firma a fost înfiinţată în august 2024, chiar în timpul licitaţiei de concesionare, iar administratorul acesteia a fost implicat în afaceri imobiliare cu familia edilului Negoiţă, aşa cum a arătat Buletin de Bucureşti aici.

Tarife de acces în Aquapark Pantelimon

Vizitatorii vor avea posibilitatea să aleagă tipul de acces: 3 ore, 4 ore și jumătate sau o zi întreagă. Copiii cu vârste între 3 și 7 ani ar urma să plătească cel mai mic preț – 61 lei pentru 3 ore. Tariful crește la 70 lei pentru o zi întreagă.

La polul opus, cel mai scump bilet este destinat adulților: 162 lei pentru o zi întreagă în zona VIP, în timpul weekendului.

Tarifele pentru elevi, studenți și pensionari variază de la 63 lei (trei ore în timpul săptămânii) la 76 lei (o zi întreagă în timpul weekendului), după cum urmează:

acces în Aquapark Pantelimon
Tarife de acces Aquapark Pantelimon. Foto: Captură proiect de hotărâre

Amintim, aceleaşi tarife de acces au fost supuse la votul consilierilor locali şi în şedinţa din 13 martie, însă proiectul a fost respins.

CITEŞTE ŞI: Sector 3 | Tarife de acces în Aquapark Pantelimon, supuse la vot în Consiliul Local. Prețuri între 60 și 160 lei

Firma „aleasă”, înființată în timpul licitației 

Aquaventura Water Park Spa SRL a fost înființată în august 2024, la aproape o lună după ce Primăria Sectorului 3 a anunțat pentru a cincea oară că dorește să concesioneze Aquapark-ul din Pantelimon. 

Firma a fost înființată de Marius Turcu, care este și administratorul societății, dar și de Inter Max SRL, o firmă din județul Olt, conform datelor furnizate de Registrul Comerțului reporterilor Buletin de București.

Așadar, primăria condusă de Robert Negoiță a ales să concesioneze una dintre cele mai mari investiții ale Sectorului 3 unui SRL fără experiență în domeniu.

Valoarea estimată a contractului pe 35 de ani este între 330 și 340 milioane de euro, iar redevența minimă pe care trebuie să o încaseze anual Primăria Sectorului 3 se ridică la 403.900 de euro pe an, fără TVA. 

Asta înseamnă doar cca. 4.2% pe an din veniturile obținute de noul administrator în urma exploatării bunului public.

CITEŞTE ŞI: Afacerea Aquapark (I) | Primăria Sectorului 3 a dat un contract de 340 de milioane de euro unei firme abia înființate și va încasa o redevență de doar 4,2% pe an. Legăturile imobiliare cu familia Negoiță

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect