Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie

26.000 de euro pentru o lecție de educație civică. Primăria Sectorului 3 plătește pentru simularea unui Consiliu Local și a unei Europe federale. Doar 50 de elevi vor putea participa

26.000 de euro pentru o lecție de educație civică. Primăria Sectorului 3 plătește pentru simularea unui Consiliu Local și a unei Europe federale. Doar 50 de elevi vor putea participa
Foto: Inquam Photos/ George Călin

Primăria Sectorului 3 va plăti circa 26.000 de euro din bugetul local pentru o lecție de educație civică, adică un eveniment care să simuleze o ședință de Consiliu Local, dar și modul de funcționare a unei Europe federale.

Intitulat „Tinerii la masa deciziilor – de la sectorul 3 la Europa”, evenimentul este descris drept „un program destinat promovării participării civice și familiarizării tinerilor cu mecanismele instituționale și procesele decizionale la nivel local și european”.

Însă la aceste activități ar urma să poată participa doar 50 de elevi, adică mai puțin de 1% din numărul de tineri înscriși în liceele din Sectorul 3.

Contractul pentru serviciile de organizare va fi atribuit prin procedură proprie, reglementată de Anexa 2 a Legii 98/2016, potrivit anunțului publicat de Primăria Sectorului 3 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Acest tip de procedură permite autorității contractante să stabilească propriile reguli pentru realizarea achiziției, în conformitate cu prevederile legale, și este folosit cu precădere pentru contractarea de servicii sociale, dar nu numai.

Lecție de educație civică de 26.000 de euro pentru doar 50 de elevi

Această lecție de educație civică ar urma să se desfășoare în zilele de 25 și 26 octombrie. Pentru ziua de duminică, 25 octombrie, este progamată o simulare a unei ședințe de Consiliu Local, în cadrul căreia participanții vor avea posibilitatea de a se familiariza cu procesul decizional local și de a dezbate teme de interes pentru comunitate, potrivit caietului de sarcini consultat de Buletin de București.

Această activitate ar urma să aibe loc la sediul Primăriei Sectorului 3 sau la Școala de Arte nr. 5.

Pentru ziua de luni, 26 octombrie, se propune organizarea unui seminar educativ și a unui exercițiu de simulare instituțională, având ca temă modul de funcționare a unei Europe federale.

„Participanții vor simula funcționarea unor instituții ale unei federații europene, prin constituirea unui Parlament bicameral și a unui Guvern federal, asumarea unor roluri instituționale și participarea la procese de dezbatere și luare a deciziilor.

Participanții vor dezbate proiecte legislative și propuneri inspirate din concluziile workshopurilor desfășurate în cadrul primei componente a programului și vor lucra în echipe mixte pentru analizarea și soluționarea unor scenarii geopolitice fictive, concepute în scop educativ”, se precizează în documentația achiziției, consultată de reporterii Bdb.

În acez caz, locația propusă este Palatul Parlamentului, Sala Nicolae Bălcescu.

Numărul total estimat al participanților este de maximum 100 de persoane, dintre care aproximativ 50 de elevi și tineri din Sectorul 3, diferența fiind reprezentată de invitați, voluntari, precum și membri ai echipei de coordonare și organizare.

Participarea la activități va fi gratuită, în baza înscrierii prealabile. Totuși, selecția participanților va fi realizată de firma contractată pentru organizarea evenimentului, care va trebui să propună și o metodologie în acest sens.

Valoarea totală a achiziției este estimată la aproape 130.000 de lei, fără TVA.

Mii de euro cheltuiți din bugetul Sectorul 3, pentru evenimente „gratuite”

Nu este prima dată când primarul Robert Negoiță alocă sume semnificative din bugetul local pentru organizarea de evenimente pentru tinerii din Sectorul 3.

În decursul a jumătate de an, Primăria Sectorului 3 a atribuit, tot prin procedură proprie de achiziție, trei contracte pentru trei evenimente aproape identice: Festivalul liceenilor, Festivalul copiilor și Festivalul absolvenților.

Toate cele trei evenimente au fost descrise drept proiecte educaționale, culturale și comunitare, dedicate tinerilor din Sectorul 3.

Buletin de București a dezvăluit, la finalul lunii mai, că toate cele trei contracte cu o valoare totală de aproape 190.000 de euro au ajuns la o singură firmă: RAR Advertising Media SRL, o agenție de publicitate care în 2025 avea doar doi angajați. Mai multe documente obținute de Buletin de București arată că agenția de publicitate cu care primarul PSD Robert Negoiță organizează evenimente pentru tinerii din sector s-a ocupat de distribuirea către votanți a sute de mii de broșuri pentru Partidul Oamenilor Tineri (POT), la alegerile parlamentare din 2024 și la cele locale din 2025.

Pe lângă pliantele tipărite, firma RAR Advertising Media SRL a produs și videoclipuri de propagandă publicate de Anamaria Gavrilă, șefa POT, în contextul alegerilor locale din București de la finalul anul trecut. Într-unul dintre materialele video postate de șefa POT cu ajutorul RAR Advertising Media SRL, aceasta vorbește despre cum Călin Georgescu a fost candidatul susținut de formațiunea politică pe care o conduce.

CITEȘTE ȘI: INVESTIGAȚIE | Bani publici din Sectorul 3 pentru tipografii de partid: Robert Negoiță a atribuit trei festivaluri firmei care a făcut propagandă pentru POT, partidul care l-a susținut pe Călin Georgescu

Iar la finalul lunii august, Primăria Sectorului 3 a mai scos încă 200.000 de euro pentru organizarea evenimentului „Urban Arts Festival” în Parcul IOR.

Din programul evenimentului au făcut parte concerte susținute de artiștii Killa Fonic și Deliric, precum și competiții de street dance&breaking, skateboarding, kendama, K-pop cover dance sau graffiti live.

CITEȘTE ȘI: 200.000 de euro de la Primăria Sectorului 3 pentru un nou festival în Parcul IOR. Concerte, competiţii de street dance şi kendama, printre activităţi

Anul trecut, Primăria Sectorului 3 a mai cheltuit aproape 100.000 de euro pentru o serie de „manifestări culturale, sportive și de divertisment”, organizate cu ocazia evenimentului Zilele Sectorului 3, ediția a V-a, în perioada 10 și 11 mai.

Autoritatea locală a plătit, printre altele, concerte cu Fuego și trupa Basska, spectacole pe lac și în aer liber, dar și ateliere de graffiti și inițiere în caiac-canoe.

Iar în 2024, Sectorul 3 a cheltuit peste 460.000 de lei pentru activități desfășurate tot în Parcul Titan. Programul a inclus concerte cu Puya și Sișu, demonstrații cu păsări de pradă și ateliere de tir cu arcul.

CITEȘTE ȘI: Încă 100.000 de euro pentru Zilele Sectorului 3. Concert Fuego, ateliere de graffiti și „ora de educație rutieră”, printre atracțiile evenimentului

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.