Piața Cremenița nu mai devine secție de poliție. Imobilul va rămâne piață dacă în ședința de miercuri, 25 septembrie, consilierii locali vor vota favorabil proiectul de hotărâre.
UPDATE: Proiectul nu a trecut de votul consilierilor
Proiectul de hotărâre nu a trecut mai departe de votul consilierilor locali. Au fost 12 voturi în favoarea proiectului și 14 abțineri.
În 2023, Consiliul Local al Sectorului 2 a hotărât să aprobe proiectul prin care se solicita Consiliului General al municipiului București să treacă din domeniu public în domeniul privat al municipiului, imobilul din strada Cremenița nr. 13-15 și să intre în admninistrarea Direcției Generale de Poliție pentru organizarea unei noi secții de poliție.
Practic, Piața Cremenița și-ar fi încetat activitatea, în favoarea unei secții de poliție pe raza Sectorului 2.
Piața Cremenița nu mai devine secție de poliție
În ședința din 25 septembrie de anul acesta, consilierii locali vor vota încetarea aplicabilității hotărârii din 2023.
În proiectul de hotărâre propus spre dezbatere se precizează că „s-a hotărât la nivel instituțional că este imperios necesar aprovizionarea cetățenilor din proximitatea acestui obiectiv cu fructe și legume proaspete, având în vedere că în acea zonă nu există supermarketuri sau alte piețe volante/permanente de unde aceștia să își poată face aprovizionarea cu fructe și legume de calitate, produse în România”.
Concret, motivul pentru care piața nu ar trebui să se închidă, în favoarea unei secții de poliție, este chiar nevoia localnicilor de a se aproviziona cu produse agroalimentare.
În plus, piața a fost modernizată în 2018 și au fost îmbunătățite condițiile pentru cumpărători și comercianți, iar la finalul lucrărilor, în 2020, valoarea totală a Pieței Colentina era de peste 1,6 milioane de euro (8.000.295 de lei).
Piața Cremenița are un total de 24 de alveole și 140 de tarabe care pot fi date în chirie celor care comercializează fructe și legume proaspete, produse alimentare de origine animală, plante, flori și produse meșteșugărești.
„Piața Colentina este un imobil modern și utilat cu tot mobilierul necesar funcționarii unei piețe agroalimentare, are toate avizele și autorizațiile cerute de lege, drept umare are toate premisele pentru ca această piață să deserveascã cu succes cetățenii Sectorului 2 prin aprovizionarea acestora cu fructe și legume proaspete”, se mai arată în documentul citat anterior.
Un alt temei invocat în favoarea păstrării pieței este locația prielnică în care este amplasată. Este situată în proprietatea străbătută de Râul Colentina, într-o zonă cu un trafic auto și pietonal ridicat, cu stații de transport în comun în apropiere.
Locația e delimitată de străzi importante (Cremenița, Doamna Ghica, București-Urziceni) și deservește unei comunități extinse.
Primarul care urmează să intre în funcție, Rareș Hopincă constata în mai, înainte de alegeri, că localnicii cer redeschiderea pieței pentru producători.
CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Amenzi pentru reclame și firme montate fără respectarea ghidului de publicitate