Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 5 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseȘtiri

Sector 1 | Unde sunt amplasate punctele de prim ajutor și spațiile pentru răcorire pe timp de caniculă

8
Sector 1 puncte de prim ajutor spații pentru răcorire
Puncte de prim ajutor spații pentru răcorire, în Sectorul 1. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Locuitorii din Sectorul 1 au la dispoziție puncte de prim ajutor, apă potabilă, spații pentru răcorire și puncte de hidratare pentru animale, în contextul în care Bucureștiul se va afla sub cod portocaliu de caniculă până joi dimineață.

CITEȘTE ȘI Unde se pot răcori bucureștenii în zilele caniculare. Aproape 300 de adăposturi climatice sunt deschise în oraș

Lista punctelor de prim ajutor din Sectorul 1

Șase puncte de prim ajutor sunt amenajate în sediile Primăriei Sectorului 1 și ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, potrivit unui comunicat al administrației locale.

În acestea, cetățenii au la dispoziție apă potabilă și spații răcoroase, iar personalul medical poate acorda asistență de primă necesitat și poate măsura tensiunea arterială. La aceste puncte există truse de prim ajutor și materiale igienico-sanitare.

Punctele funcționează de luni până vineri, în funcție de programul fiecărei locații, și sunt amplasate la următoarele adrese:

  • Primăria Sectorului 1, sediul central, Bd. Banu Manta nr. 9, parter, zona relații cu publicul;
  • Primăria Sectorului 1/Direcția Generală Poliția Locală Sector 1, Str. Mureș nr. 18-24, parter, zona relații cu publicul;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Str. Caraiman nr. 33A, cabinet recoltare Corp A;
  • Complexul Social de Servicii „Odăi”, Șos. Odăi nr. 3-5, cabinet medical;
  • Complexul Social de Servicii „Străulești”, Șos. București-Târgoviște nr. 10, cabinet medical;
  • Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sf. Elena”, Bd. Luptătorilor nr. 40, cabinet medical.

CITEȘTE ȘI Primăria Sectorului 2 a amenajat trei zone unde bucureștenii se pot răcori în zilele caniculare

Puncte de distribuire a apei potabile, în Sectorul 1

În Sectorul 1 există și nouă puncte de distribuire a apei potabile. Acestea sunt amenajate în instituțiile publice și piețele agroalimentare, astfel:

• Direcția Generală Poliția Locală Sector 1, Calea Griviței nr. 208-210;

• Imobil Piața Amzei, Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1, Piața Amzei nr. 13;

• Piața Domenii, Bd. Ion Mihalache nr. 128;

• Piața Matache, Str. Haralambie Botescu nr. 11-13;

• Piața 1 Mai, Bd. Ion Mihalache nr. 58 bis;

• Piața Dorobanți, Str. Radu Beller nr. 3-6;

• Piața Aviației, Bd. Aerogării nr. 29;

• Piața Pajurei, Str. Pajurei nr. 8;

• Piața 16 Februarie, Str. Munteniei nr. 41-45.

CITEȘTE ȘI Încă un tunel de răcorire a fost instalat în București, la Piața Sălăjan. Unde sunt amplasate celelalte opt

Spații pentru răcorire și pentru hidratarea animalelor

Pe domeniul public al Sectorului 1 sunt disponibile 44 de cișmele cu apă potabilă, amplasate în parcuri, piețe și alte zone intens circulate.

Acestea pot fi găsite în următoarele locații:

  • Parcul Bazilescu,
  • Parcul Kiseleff,
  • Parcul Maica Teofana,
  • Parcul Luigi Cazzavilan,
  • Parcul Nicolae Iorga,
  • Parcul I.C. Brătianu,
  • Parcul Regina Maria,
  • Parcul Perla,
  • Parcul Izbiceni,
  • Parcul Băneasa,
  • Parcul Dionisie Lupu,
  • Parcul Venus,
  • Parcul Automatica,
  • Parcul Alexandru Ioan Cuza,
  • Pajura 2-4,
  • Pajura – Piața Pajura,
  • Pajura Făurei,
  • Pajura D.G.I.T.L.,
  • Pajura 16,
  • Parcul Buzdugan,
  • Parcul Dridu
  • Piața Matache.

Cetățenii care se află în tranzit prin Piața Revoluției, zona Perla, Piața Lahovari, pe strada Tache Ionescu și la intersecția Căii Victoria cu Calea Griviței se pot răcori la una dintre cele cinci insule climatice amenajate în locațiile respective. Spațiile sunt dotate cu pergole pentru umbră, sisteme de răcorire prin pulverizarea fină a apei, bănci și zone verzi.

În apropiere de insulele climatice, sunt amplasate și puncte de hidratare pentru animale. Astfel, atât animalele de companie, cât și cele fără stăpân vor putea avea acces la apă în zilele cu temperaturi ridicate.

Recomandări pe timp de caniculă

În zilele caniculare, cetățenilor li se recomandă să evite deplasările și expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00. Totodată, li se recomandă să consume apă în mod constant, chiar și atunci când nu simt senzația de sete, să poarte haine ușoare și deschise la culoare și să își acopere capul cu o pălărie sau o șapcă.

În plus, este recomandat să se acorde o atenție deosebită copiilor, persoanelor vârstnice și celor cu afecțiuni cronice. Copiii sau animalele nu trebuie lăsate în autoturisme, chiar și pentru perioade scurte.

Dacă apar amețeli, dureri de cap sau stare de slăbiciune, cetățenilor li se recomandă să întrerupă activitatea și să se hidrateze. În cazul în care simptomele persistă, este recomandat să solicite ajutor medical.

CITEȘTE ȘI Peste 100 de apeluri pe oră înregistrate la 112, în București și Ilfov, în ultimele două zile

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.