Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 5 October 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | S-au deschis înscrierile la cursurile gratuite de înot pentru elevi. Până când pot fi trimise solicitările

3
Cursurile gratuite de înot Bazinul Floreasca
Foto: PS1

S-au deschis înscrierile pentru copiii care vor să participe la cursurile de înot de la Bazinul Floreasca – Tolea Grințescu, potrivit unui comunicat. Cursurile sunt adresate elevilor de minimum 9 ani, care învață în unități de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 1 și au cunoștințe elementare de înot.

Ședințele sunt susținute de instructori calificați puși la dispoziție de Federația Română de Polo și se desfășoară. Acestea se desfășoară, în principal, luni, marți și miercuri, între orele 12:00 și 15:00, în trei intervale: 12:00-13:00, 13:00-14:00 și 14:00-15:00.

În fiecare interval pot participa aproximativ 10-12 copii. Fiecare copil poate veni la maximum două ședințe pe săptămână.

CITEȘTE ȘI Cursuri gratuite de înot pentru elevii din Sectorul 1. Activitățile vor avea loc la Bazinul Floreasca

Cum se fac înscrierile la cursurile gratuite pentru înot

Părinții pot transmite solicitarea pentru următoare până vineri, la ora 12:00, la telefon 021.319.10.13 / 021.319.10.14, interior 221, sau prin e-mail la sport@primarias1.ro.

Pentru programare este nevoie de următoarele documente:

  • copie sau fotografie a carnetului de elev, vizat la zi, în care să fie trecute numele, prenumele și CNP-ul copilului;
  • adeverință medicală de la medicul de familie sau medicul sportiv, cu mențiunea „apt pentru efort fizic”, „clinic sănătos” sau „apt medical”, precum și precizarea că, la momentul examinării, copilul nu se află în evidență cu boli dermatologice;
  • numărul de telefon și calitatea persoanei care îl însoțește pe copil;
  • ziua și intervalul orar dorite pentru programare.

Pentru zilele de joi și vineri, programările se fac în funcție de disponibilitatea bazinului și de programul competițional.

Înot de agrement gratuit pentru adulții din Sectorul 1

Adulții din Sectorul 1 pot utiliza gratuit Bazinul Floreasca pentru înot de agrement, de luni până vineri, între 07:00 și 07:50.

Sunt disponibile 30 de locuri pe zi și nu este necesară înscrierea la Primărie. Cu toate acestea, cei care vin la bazin trebuie să aibă asupra lor actul de identitate, pentru a a dovedi că locuiesc în Sectorul 1. Accesul se face în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile.

În zilele de joi și vineri, programul poate fi modificat în perioada octombrie – decembrie, în funcție de competițiile desfășurate la bazin.

Programul de la Bazinul Floreasca este derulat în baza protocolului de colaborare dintre Primăria Sectorului 1 și Federația Română de Polo.

CITEȘTE ȘI 13 clădiri cu risc seismic din București, în pregătiri pentru consolidare. Lucrările sunt estimate la peste 70 de milioane de euro

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Face parte din echipa Buletin de București din 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Face parte din echipa Buletin de București din 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.