Bucureștenii vor mai putea parca gratuit în Sectorul 4 pe locurile publice deținute de primăria locală doar dacă aleg să nu solicite restituirea banilor pentru taxa de dezvoltare urbană, conform unui răspuns oferit de Primărie pentru Buletin de București.
Daniel Băluță a transmis că din aprilie taxa de aproape 600 de lei va fi suspendată. În acest context, bucureștenii pot cere restituirea banilor, pentru perioada aprilie-decembrie 2026.
Administrația publică a informat că cetățenii pot alege să achite în continuare „taxa Băluță” dacă vor să beneficieze de gratuitățile pe care aceasta le ofere.
„Posibilitatea parcării pe locurile publice aflate în administrarea Sectorului 4, fără achitarea tarifului aferent, se va menține numai pentru persoanele care, benevol, vor opta pentru plata taxei de dezvoltare și implicit, pentru a-și menține drepturile conferite de achitarea taxei”, se precizează în răspunsul oferit redacției.
CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Unde nu mai poți parca gratuit chiar dacă achiți taxa specială de 540 de lei
Cei care primesc banii înapoi nu mai pot parca gratuit în Sectorul 4
Cei care cer restituirea banilor pentru anul 2026 sau nu mai vor să plătească taxa specială de dezvoltare vor putea folosi locurile publice în baza regulamentului în vigoare, la tarif orar sau prin abonament lunar.
„Utilizarea locurilor de parcare publică va fi efectuată în baza regulamentelor în vigoare, care prevăd atât o tarifare orară, cât și posibilitatea achiziționării unui abonament lunar”, a mai adăugat Primăria Sectorului 4 pentru Buletin de București.
Taxa de dezvoltare urbană, majorată la început de 2026 de la 540 de lei la 593 de lei, ar urma să fie suspendată începând de miercuri, 1 aprilie.
600 de lei ajutor de carburant
Pe lângă suspendarea aceste taxe, Daniel Băluță a anunțat că bucureștenii din Sectorul 4 ar urma să beneficieze, timp de șase luni, de un ajutor de carburant în valoare de 200 de lei/lună. Condițiile pe care bucureștenii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea acestor bani sunt:
- Să aibă domiciliul în Sectorul 4 de cel puțin un an;
- Să dețină vehicule cu o capacitate cilindrică mai mică de 2.000 de centimetri cubi;
- Să aibă loc de muncă;
- Să aibă un venitul pe membru de familie este sub 5.000 de lei.
Stimulentul se va acorda o lună da, una nu, susține primarul Sectorului 4.