Imobilul din Aleea Baraj lezer, nr.8, din Sectorul 3, va fi transferat de la de la Grădinița nr. 70 (fosta Şcoală Gimnazială nr. 94) la Școala Gimnazială nr. 22. Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Sectorului 3, din 29 ianuarie 2025.
UPDATE: În noua clădire sunt mutate clasele în sistem Waldorf
USR a propus un amendament, la acest proiect de hotărâre, prin care imobilul să fie folosit pentru sistemul de învățământ Waldorf din Sectorul 3, prin înființarea de noi clase și aducerea aici a celor ce funcționează la Școala 47.
„De asemenea, în ceea ce privește clasele deja existente de la Școala 47, unde avem un număr consistent de clase în sistemul Waldorf, acestea vor fi aduse în baza unui contract de comodat încheiat pentru minimum 10 ani de zile.
Iar dacă imobilul nu este umplut la maximum, aceasta poate fi folosită pentru alte activități educaționale”, au propus consilierii locali USR.
Amendamentul a fost votat în unanimite. În același timp, a fost aprobat în totalitatea sa proiectul care mută clădirea la Școala Gimnazială nr. 22.
Dacă proiectul va fi aprobat, transferul către Școala Gimnazială 22 se va realiza în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei. În nota de fundamentare, inițiatorii proiectului motivează decizia.
Ținând cont de faptul că anual de la Grădiniţa nr. 70 un număr mare de copii trec de la nivelul preșcolar la nivel primar, precum și creșterea populaţiei școlare în zona de amplasament mai sus menţionată, este necesară suplimentarea și amenajarea unor săli de clasă, astfel încât activitatea educaţională să se poată desfășura în condiţii optime.
Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat, în 2014, schimbarea destinaţiei, pe o perioadă nedeterminată, a imobilului care aparţine de Grădiniţa nr.70 (fosta Școală Gimnazială nr. 94) de pe Aleea Baraj lezer nr.8, Sector 3, din unitatea de învățământ preuniversitar în unitate de învățământ universitar. Timp de 10 ani, acesta a aparținut Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Autoritatea locală precizează că, anual, aproximativ 150 de copii de la Grădinița nr. 70 trec de la nivelul preșcolar la nivel primar. De asemenea, a crescut și numărul școlarilor, din zonă.
Astfel, pe data de 17 ianuarie 2025, reprezentanţii Grădiniţei nr. 70 au transmis faptul că, în cadrul Consiliului de Administraţie al unităţii de învățământ, s-a hotărât ca imobilul situat în Aleea Baraj lezer nr.8, Sector 3, București să fie transferat la Școala Gimnazială nr.22.
În anul 2020, Primăria Sectorului 3 a semnat contractul pentru cererea de finanțare „Lucrări de extindere Grădinița 70” care prevedea extinderea clădirii cu un corp nou. Erau prevăzute 195 de locuri, dintre care 30 pentru antepreșcolari și 165 pentru preșcolari, un regim de înălțime S (tehnic parțial) + P + 2E. Parterul trebuia amenajat cu trei grupe pentru antepreșcolari, fiecare cu 10 copii, în timp ce la etajele 1 și 2 trebuia să fie 13 grupe pentru preșcolari, cu o capacitate de maximum 15 copii. Valoarea totală a proiectului era de 6.973.061,22 lei, din care:
- FEDR 80% – 5.578.448,98 lei;
- Buget stat 18% – 1.255.151,02 lei;
- Contribuție proprie 2% – 139.461,22 lei.