Șase trenuri operate de Ferotrafic-TFI, pe ruta București – Constanța, vor fi suspendate temporar începând de luni, 31 august 2026, potrivit unui comunicat al operatorului.
Operatorul feroviar susține că decizia este cauzată de faptul că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) nu a soluționat situația decontării facilităților de călătorie acordate pasagerilor, inclusiv elevilor și studenților.
Șase trenuri de pe ruta București – Constanța, suspendate din 31 august
„FEROTRAFIC-TFI informează că, începând cu data de 31 august 2026, va suspenda temporar circulația trenurilor nr. 11780, 11781, 11782, 11783, 11784 și 11785, care deservesc ruta București–Constanța.
Măsura este determinată de situația nesoluționată de catre ARF, privind decontarea facilităților de călătorie acordate de FEROTRAFIC-TFI pasagerilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.”, se menționează în comunicatul emis de operator.
Ferotrafic-TFI susține că își îndeplinește obligațiile legale față de călători și acordă reducerile și gratuitățile prevăzute de legislație, însă este nevoie de decontarea costurilor aferente.
„FEROTRAFIC-TFI își îndeplinește obligațiile față de călători și acordă facilitățile de călătorie prevăzute de legislație. În același timp, aceste facilități generează pentru operator costuri care trebuie decontate potrivit cadrului legal aplicabil. Suportarea acestor costuri exclusiv de către operator afectează în mod direct sustenabilitatea financiară a serviciului de transport.”, explică acesta.
Operatorul solicită Autorității pentru Reformă Feroviară soluționarea de urgență a situației și susține că suspendarea temporară a circulației trenurilor reprezintă „o măsură necesară pentru protejarea capacității societății de a-și desfășura activitatea în condiții sustenabile”.
Trenurile suspendate aveau plecarea din Gara de Nord București.
Trenurile operatorului, puse în circulație în mai 2026
Problema are legătură cu modul în care sunt compensate facilitățile acordate anumitor categorii de călători, în acest caz elevii și studenții. Ferotrafic-TFI a început să opereze trenuri de călători în mai 2026, după ce au fost încheiate contractele de servicii publice pentru perioada 2022-2032.
În 2026, ARF primește 2,2 miliarde de lei de la stat cu titlul de subvenții. Din acestea, sute de milioane de lei sunt destinate susținerii transportului gratuit în proporție de 100% pentru elevi și de 90% pentru studenți.
Potrivit informațiilor publicate de Club Feroviar, operatorii care au astfel de contracte nu beneficiază de compensația acordată pentru tren-kilometru și sunt nevoiți să suporte din veniturile comerciale costurile de operare.
Totodată, acești operatori sunt obligați să acorde facilitățile de transport pentru elevi și studenți. Astfel, Ferotrafic-TFI a ajuns să transporte gratuit elevii și să acorde reducerea prevăzută pentru studenți, fără ca aceste sume să fie decontate până în prezent, susține compania.