Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3 sunt, din nou, în conflict deschis. Este vorba despre un șantier, neautorizat de PMB pe care se fac, în continuare, lucrări.
Șantierul care a semănat discordie între cele două autorități este pe calea Dudești, acolo unde Primăria Sectorului 3 vrea să adauge câte o bandă, pe sens. Lucrările au început în luna ianuarie și sunt făcute de Algorithm Construcții S3 SRL, companie deținută de Consiliul Local al Sectorului 3.
Pentru executarea lucrărilor însă, primăria condusă de Robert Negoiță trebuie să umble la infrastructura stradală, care este sub umbrela Aministrației Străzilor București, din cadrul PMB. Iar Administrația Străzilor București nu a autorizat supralărgirea Căii Dudești.
Polițiștii locali au încercat, în această dimineață, să oprească lucrările dar fără succes. Primarul Robert Negoiță își apară șantierul și spune că autorizațiile de lărgire a Căii Dudești există. Sunt însă cele aprobate doar în Consiliul Local. Mai mult, într-o postare pe Facebook, dă vina pe Primăria Generală pentru un trafic greoi.
Ne sufocăm în acest oraș. Primăria Generală nu are proiecte de fluidizare a traficului. Aici, în intersecția Dudești, Camil Ressu cu Mihai Bravu este una dintre cele mai aglomerate intersecții. Este inadmisibil să vii de pe șase benzi, de la Camil Ressu, pe două benzi, pe Dudești. Avem niște inși, trimiși de PMB, vin peste noi și nu ne lasă să lucrăm. Intră peste oameni, să le ia lopețile din mână. Asta-i singura problema în București. Lăsați-ne să ne facem treaba
Robert Negoiţă
Robert Negoiță i-a mai cerut, în stilul caracteristic, lui Nicușor Dan, să lase autoritatea locală să-și facă treaba pentru că lucrarea să fie terminată cât mai repede.
Nu putem să terminăm lucrarea că, zilnic, îi trimite Nicușor Dan pe capul nostru. Bagă-ți mințile în cap, bă omule, că ai responsabilitate fără de acest oraș, care a avut încredere în tine să te voteze, să le rezolvi problemele. Dacă nu le faci tu, că nu ești în stare, lasă-ne pe noi să le facem.
Robert Negoiţă
La începutul acestui an, Nicușor Dan s-a referit la reorganizarea traficului care se întâmpla în Sectoarele 3 și 4. Nicușor Dan spunea că pasajele nu fluidizează traficul. Edilul explica faptul că traficul intens din București a fost generat de modul în care s-a dezvoltat orașul din punct de vedere urbanistic, în urma PUZ-urilor aprobate de Consiliul General.
CITEȘTE ȘI:
Comments are closed.