Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 5 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Restricții de trafic pe Autostrada A0, de joi, pentru lucrări la carosabil. Update: restricțiile se anulează

217
Restricții de trafic Autostrada A0
Restricții de circulație pe A0. Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Începând cu data de 21 mai 2026, vor fi instituite restricții de trafic pe Autostrada A0, în zona pasajului de la kilometrul 70+500, unde vor avea loc lucrări de reparații la partea carosabilă.

UPDATE. Restricțiile care urmau să fie instituite în perioada 21 – 27 mai, în zona Pasajului de la km 70+500, c2, b1, se anulează din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.


Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a anunțat că restricțiile vor fi valabile în perioada 21.05.2026, ora 08:30 – 27.05.2026, ora 23:30.

Restricții pe Autostrada A0, timp de șase zile

Intervențiile vor fi realizate pe calea 2, banda 1, în zona pasajului menționat, potrivit comunicatului emis astăzi.

În contextul restricțiilor de circulație impuse, circulația se va desfășura pe banda alăturată zonei mediane, respectiv c2, b2.

„În perioada 21.05.2026, ora 08:30 – 27.05.2026, ora 23:30, se vor institui restricții de circulație pe Autostrada de Centură A0, în zona Pasajului km 70+500, c2, b1, în vederea executării lucrărilor de reparații la partea carosabilă. Circulația se va desfășura pe banda alăturată zonei mediane, respectiv c2, b2.”, se arată în comunicat.

Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară montată pe teren, în perioada aplicării restricțiilor.

Sunt restricții și pe Autostrada A1 București – Pitești

Până la finalul acestei săptămâni, sunt valabile restricții de circulație și pe Autostrada A1 București – Pitești, pentru a permite efectuarea unor lucrări pe Autostrada A7.

Restricțiile au fost instituite luni, 18 mai, de la ora 12:00 și sunt valabile până vineri, 22 mai, ora 12:00, și vizează ambele sensuri de mers, pe următoarele tronsoane:

  • km 141+980, calea 1,
  • km 144+620, calea 1,
  • km 139+000, calea 2,
  • km 138+280, calea 2.

Autoritățile au transmis că aceste restricții sunt necesare pentru efectuare forajelor aferente obiectivului de investiții „Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești”. Șoferii sunt rugați să circule prudent și să respecte semnalizarea rutieră temporară.

CITEȘTE ȘI Fără locuri de parcare, dar cu somații de plată. Primăria Sectorului 4 „vânează” restanțe de 20 de milioane de lei din taxa auto anulată

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Elevii cu vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de indemnizație de șomaj | AMOFM. FOTO: Economica.net
ArticoleMain

Elevii pot beneficia de indemnizație de șomaj de la 16 ani | AMOFM

AMOFM București informează că absolvenții instituțiilor de învățământ promoția 2026, cu vârsta...

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate

Unde întrerupe curentul electric Rețele Electrice Muntenia în București și Ilfov, în perioada 06 –...

Un nou tratament pentru combaterea țânțarilor adulți va începe în Capitală, în această seară | FOTO: Eco Igienizare
ArticolePrimărieȘtiri

Un nou tratament pentru combaterea țânțarilor adulți a început, în Capitală.

Un nou tratament pentru combaterea țânțarilor adulți a început în Capitală. anunță...

Lucrările de pe Prelungirea Ghencea avansează. Se lucrează la rețelele de utilități și la linia de tramvai | FOTO: PMB
ArticoleMainTransport

Lucrările de pe Prelungirea Ghencea avansează. Se lucrează la rețelele de utilități și la linia de tramvai

Lucrările de pe Prelungirea Ghencea avansează, anunță Primăria București. Se lucrează la...