La ora zece dimineața, soarele bătea peste câmpul de la marginea Bucureștiului cu aceeași seriozitate cu care bate și peste cei care au uitat să-și ia șapcă. În jur, nimic nu părea să anunțe că sub pământul acela uscat din Glina se ascund aproape șapte milenii și jumătate din Ilfovul preistoric.
În dreapta, Autostrada de Centură A0 își vedea liniștită de treabă și înghițea camioane unul după altul. În stânga, câțiva studenți în practică îngenuncheau în niște gropi perfect dreptunghiulare și curățau pământul cu un fel de pensule atât de mici încât păreau mai degrabă preocupați să machieze dealul decât să-l sape.
La prima vedere, locul nu impresionează aproape deloc. Nu vezi vreo coloană romană, ziduri spectaculoase sau temple care să apară dramatic dintre buruieni.
Dacă cineva ar fi oprit mașina pe marginea drumului și ar fi privit câteva secunde spre dealul de la Glina-Bălăceanca, probabil ar fi plecat convins că niște oameni caută cu foarte multă răbdare ceva ce au pierdut. Și, în parte, chiar asta făceau, numai că lucrul pierdut are vreo 7.000 de ani.
O mie de ani pe fiecare metru de pământ din Ilfovul preistoric
Dealul pe care se află astăzi șantierul nu este doar un deal. Este un tell, explică profesorul Mihai Constantinescu, de la Muzeul Municipiului București, înainte ca grupul să se apropie de prima secțiune de săpătură. Cuvântul vine din arabă și se referă la o așezare formată din mai multe straturi de locuire.
Adică oamenii de prin neolitic au construit case, acestea au luat foc, au fost abandonate sau distruse, apoi peste au construit cei din eneolitic, acestea au luat foc, au fost abandonate sau distruse, apoi au construit cei din Epoca Bronzului, însă acestea au luat foc, au fost abandonate sau distruse și apoi le-am descoperit noi, oamenii din epoca mall-urilor.
Primele locuiri au început aici în urmă cu aproximativ 7.500 de ani. Cercetătorii au identificat trei mari niveluri de locuire: civilizația Boian, din neolitic, Gumelnița, din eneolitic, urmate de cultura care a primit chiar numele de Glina, de la începutul epocii bronzului. Fragmente ceramice descoperite ulterior ar indica și o locuire ceva mai târzie.
Fiecare generație a mai adăugat câțiva centimetri la această movilă.
„Nu ne interesează neapărat obiectele”
Primele cercetări au fost făcute de arheologul Ion Nestor, care a demonstrat succesiunea acestor straturi. La sfârșitul anilor ’60, Mircea Petrescu-Dîmbovit̡a și Eugen Comșa au cercetat și ei o suprafață importantă din tell. Rezultatele nu au fost însă publicate niciodată.
Astăzi, situl Glina-Bălăceanca este una dintre puținele așezări multistratificate din jurul Bucureștiului care mai pot fi cercetate sistematic, mai explică profesorul. Multe situri similare au dispărut sub cartiere, drumuri sau platforme industriale.
Ironia face că unul dintre cele mai vechi astfel de locuri din apropierea Capitalei supraviețuiește chiar lângă una dintre cele mai mari investiții de infrastructură. Profesorul vorbește despre comunități vechi de mii de ani, iar în spatele lui, aproape la fiecare două minute, un TIR trece zgomotos pe A0.
Șantierul este împărțit în trei sectoare. Primul se află spre nord, unde tell-ul ar fi fost afectat de alunecări de teren, posibil cauzate de lucrările pentru autostradă, a spus Constantinescu. Al doilea este amplasat în zona mai înaltă a movilei, iar al treilea urmărește marginea terasei, încercând să reconstituie felul în care arăta înclinația zonei în preistorie.
„Bănuim că aici exista un fel de palisadă din lemn care controla accesul în așezare”, explică Mihai Constantinescu, arătând spre una dintre secțiuni.
Profesorul a mai explicat că „citirea” acestor gropi din pământ se face cu răbdare, fiind chiar mai importantă decât descoperirea de obiecte.
„Nu ne interesează neapărat obiectele în sine, ci contextul lor, sunt pline muzeele de obiecte. Vrem să vedem unde erau ținute, cum erau folosite și ce activități desfășurau oamenii în interiorul și în jurul locuințelor”.
Într-una dintre secțiuni, pereții prăbușiți ai unei locuințe incendiate formează un desen neregulat din lut ars. Lângă, se disting urmele unei vetre. După incendiu, pe același loc au mai fost construite una sau două case, iar resturile menajere au ajuns peste ceea ce fusese cândva podeaua unei locuințe.
Până acum au fost descoperite numeroase fragmente ceramice, oase de vaci, capre, porci și pești, dar și mărgele din lut și os sau figurine. Oasele spun ce animale creșteau oamenii. Dinții scheletelor spun ce mâncau.
De exemplu, consumul frecvent de cereale măcinate cu râșnițe primitive le uza puternic dinții.
Ilfovul preistoric, spălat cu periuța de dinți
La câțiva metri de săpătură, lângă o prelată întinsă direct pe pământ, zeci de fragmente de vase și oase stau la uscat în soare. Au trecut prin primul lor „duș” după aproximativ 4-7.000 de ani.
Anisia, studentă aflată în practică, le spală una câte una cu o periuță de dinți.
Spune că a vrut să facă arheologie încă din liceu și anul trecut a venit pentru prima dată pe șantier.
„Mi-a plăcut foarte mult și am vrut să revin. Chiar dacă, în realitate, găsim mai ales cioburi și oase de animale, mie tot mi se pare fascinant. Fiecare fragment spune ceva, chiar dacă, la prima vedere, pare doar o bucată de lut”.
Ridică unul dintre fragmente și îl întoarce în lumină.
La întrebarea din ce perioadă provine, o colegă răspunde aproape instinctiv: „Glina. Îți dai seama după ceramică, care și-a pierdut calitatea în timp, are aceste pietricele”.
Asta înseamnă că, dintre cele trei civilizații, ei făceau cea mai slabă ceramică din punct de vedere calitativ.
Pe prelată se află și un fragment de vas cu mici perforații sub buză, unul dintre elementele caracteristice culturii Glina.
„Nu știm exact la ce foloseau găurile astea. Sunt mai multe teorii. Unii spun că aveau un rol decorativ, deși nu e ceva care arată frumos, alții că puteau fixa un capac, că făceau vasul mai ușor de apucat sau că treceau niște bețe prin ele”.
„Artefactele” de astăzi
Plecând de lângă prelată, începe să aibă sens ce spunea profesorul Mihai Constantinescu la începutul turului. Nu obiectele sunt cele mai importante. Un ciob de vas, un os sau o râșniță din piatră valorează mai puțin dacă sunt scoase din contextul lor.
Abia când afli lângă ce perete au fost găsite, dacă erau aproape de vatră, dacă lângă ele au apărut oase de animale sau alte vase, începi să reconstruiești ceva mult mai interesant, rutina unor oameni care au trăit în Ilfovul preistoric, în urmă cu mii de ani, unde găteau, unde dormeau, unde își reparau uneltele sau unde își aruncau gunoiul.
Profesorul spune că săpăturile vor continua ani buni. Iar gândul pleacă inevitabil spre viitor.
Dacă peste alte șapte mii de ani o altă civilizație va începe să sape prin Capitală, probabil că va descoperi mai întâi un strat compact de asfalt peste niște țevi de gaz, apoi câteva PET-uri surprinzător de bine conservate, fragmente de borduri schimbate de mai multe ori pe an și, poate, câteva trotinete electrice pe care le va interpreta drept obiecte ritualice.
CITEȘTE ȘI: REPORTAJ | „Orașul” lui Iehova, de pe Arena Națională: curățenie „moleculară”, botezuri și „limba inimii”
