Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 2 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole REPORTAJ | Iubire cu iz electoral la Hala Laminor. Primarul Sectorului 3 „a părăsit” cele 37 de cupluri programate la „căsătoriile de probă”
ArticoleMainReportaj

REPORTAJ | Iubire cu iz electoral la Hala Laminor. Primarul Sectorului 3 „a părăsit” cele 37 de cupluri programate la „căsătoriile de probă”

478
FOTO: Andreea Tudor

Chiar dacă ideea mall-ului cu palmieri a fost abandonată, Halele Laminor trec printr-o continuă schimbare în ultima perioadă: „Tărâmul Minunilor de Iarnă“ devine „Tărâmul Minunilor Iubirii”. Nu sună prea diferit, nu? Asta pentru că, dacă facem abstracție de pomii de Crăciun înlocuiți cu sute de trandafiri, cele două evenimente par a fi cel puțin „rude îndepărtate”. Prima zi a „Laminor Love Wonderland”, sau a Târgului de Valentine’s Day/Dragobete, s-a desfășurat însă fără primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, deși el ar fi trebuit să fie cel care oficiază „căsătoriile de o zi”.

Ciocolată, inimioare și… Primăria Sectorului 3

„Laminor Love Wonderland” este locul perfect pentru cei care vor să celebreze iubirea pentru partener sau palmier, fără a uita însă de cea pentru primărie.  Intrarea este gratuită, dacă nu luăm în calcul sutele de milioane de lei investite de instituție din banii contribuabililor Sectorului 3 pentru reabilitarea spațiului sau pentru organizarea unor astfel de petreceri.

Târgul a început cu un moment artistic, „menit să pregătească vizitatorii pentru experiențele trăite la înălțime”, după cum anunță chiar organizatorii. Îmbrăcați în culoarea serii, doi acrobați au dansat în aer, pasional, ușor lasciv, sub privirile curioase ale zecilor de spectatori.

„La bine și la rău”, pentru 24 ore

Deși nu a fost prezent, „nașul” Robert Negoiță nu a abandonat complet ideea mult trâmbițată a „căsătoriei de probă”, ci a trimis-o în locul său pe Elena Petrescu, viceprimarul Sectorului 3. Astfel, la doar 30 de minute de la începerea evenimentului, a venit momentul ca îndrăgostiții să-și spună „Da!”. Defilând pe culoarul împrejmuit de trandafiri, cuplurile au ajuns rând pe rând, la starea civilă improvizată. Timpul alocat fiecăruia nu a permis și o declarație de dragoste, ci doar semnarea documentelor, o poză rapidă alături de viceprimar și eventual, un scurt țuc pentru cei care se simțeau suficient de curajoși.

Că tot vorbim de curaj, unul dintre cupluri s-a decis să testeze toleranța participanților la căsătoriile persoanelor de același sex, fie ele și pentru o zi. Cele două femei au primit aplauze și multă atenție din partea fotografilor, însă una dintre mirese nu a scăpat fără un „bădărano” aruncat în șoaptă de unul dintre spectatori.

După semnarea actelor, însurățeii și-au putut ridica certificatul de căsătorie, document ce menționa explicit promisiunea iubirii „eterne” de 24 ore. Și cum nu există nuntă fără daruri, aceștia au primit și câte o amintire din partea organizatorilor.

Inspirându-se din trendul american al tricourilor matchy de tip „Husband&Wife”, primăria s-a gândit să ofere cadouri personalizate. Pungile mai conțineau și: o agendă, un pix, un breloc, o decorațiune, o cană termică și o umbrelă. Toate sunt inscripționate cu inimioare și, deopotrivă, cu… ați ghicit… numele instituției.

Romantism pe „Coana Mare”

După finalizarea primei ediții a „căsătoriilor de probă”, vizitatorii halei au primit un scurt moment de respiro, după care a început spectacolul. Ștefan Bănică Junior a urcat pe scenă alături de trupa  „Rock’n’roll Band” și de grupul vocal „The ’50’s”, în urma cărora a răsunat un ropot puternic de aplauze.

Probabil cel mai apreciat moment al serii, concertul a ținut în picioare vizitatori de toate vârstele: îndrăgostiții dansau lipiți unul de altul, părinții își legănau copiii pe umeri, iar bătrânii fredonau nostalgic de pe margine. După cum ne spune chiar unul dintre spectatori, „Ștefan Bănică Junior se ține bine”. Și bine că se ține, căci altfel, noi am fi privați de energia debordantă a artistului român, iar el de multele zerouri în euro pe care le încasează în urma unei prestații.

Despre războiul palmierilor dintre Nicușor Dan, primarul Capitalei și Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, s-a tot scris în presă. Concluzia rămâne aceeași: niciun palmier nu a fost rănit, ba chiar le-a fost găsită o întrebuințare. Participanții s-au așezat șir „la umbra” plantelor exotice și, cu un mic exercițiu de imaginație, Hala Laminor se transformă pentru câteva secunde în, de ce nu, „Laminor Bali Wonderland”.

Impresiile îndrăgostiților

  • „Atmosfera a fost destul de plăcută, similară celei de la Târgul de Crăciun” – Mirela, 22 ani
  • „Eu aș vrea să organizeze și Oktoberfest, ca să nu mă mai deplasez la Brașov(…)Ar fi mișto și de 1 mai, cu mici, cu bere, mi-ar plăcea” – Robert, 25 ani
  • „Chiar ok, a fost și liber, că e sala destul de mare. Să poți să asculți și muzică, să stai și la masă, să fie și cât de cât liber, mai greu găsești” – Viorela, 38 ani
  • „Cred că banii pe locul ăsta se puteau duce altundeva. În schimb, îmi plac palmierii– Luca, 22 ani 
  • „A fost un vibe foarte mișto, oamenii au venit chiar în vibe-ul de romanță”– Mara, 24 ani
  • „Atracțiile sunt frumoase, mai ales zona cu căsătoria într-adevăr specială”. -Jimmy, 24 ani

Prima seară a Târgului de Valentine’s Day s-a încheiat în jurul orei 22:00. Totuși, cei intrigați au șansa de a participa până pe 3 martie, ultima zi a evenimentului. Până atunci, poate Cupidon va folosi tolba cu săgeți pentru a-i îndrăgosti pe administratorii sectorului de principiul transparenței cheltuirii banului public. Cine știe, poate rodul iubirii va însemna o prezență mai mare la urne.

CITEȘTE ȘI:

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect