Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 20 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Recepție pentru încă un tren electric Alstom: va avea rute din București către Brașov, Craiova și Constanța

4
Tren electric Alstom recepție
Recepție pentru o altă ramă electrică interregională. Foto: Facebook/ARF

Încă un tren electric Alstom a fost recepționat pentru punerea în serviciul comercial cu călători, urmând să circule pe mai multe rute din București către Constanța, Craiova, Brașov, Timișoara și Arad, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Este vorba despre RE-IR TS11, de tip Coradia Stream,

De recepție s-a ocupat o echipă mixtă, formată din reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM, la Depul Alstom, situat în incinta Atelierelor CFR Grivița.

„Precizăm că unitatea TS11 reprezintă trenul electric interregional cu numărul 11 construit și furnizat de producătorul francez Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom Ferroviaria S.p.A., ce prevede furnizarea a 37 de astfel de rame electrice interregionale noi RE-IR.”, au anunțat reprezentanții ARF.

CITEȘTE ȘI STB propune mai puțini șefi și bilete mai scumpe. Care sunt cei „12 pași” din planul de redresare financiară a companiei

Pe ce rute va circula noul tren electric Alstom

ARF a predat spre administrare rama electrică interregională RE-IR TS11 către operatorul de transport feroviar național SNTFC „CFR – Călători” – S.A., vehicul feroviar care face parte din lotul celor 12 trenuri atribuite de ARF, în cadrul primului contract de servicii publice licitat din România (CSP-L1) nr. RUIC 61/29.12.2023, aprobat prin HG nr. 1328/28.12.2023.

Acestea vor circula pe toate rutele din contract (CSP-L1), care sunt următoarele:

  • București – Constanța;
  • București – Craiova;
  • București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara;
  • București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad;
  • București – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Demersul face parte dintr-un proiect fazat, ce are ca Autoritate de Management Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, fiind derulat în două etape succesive: prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020 și prin Programul Transport 2021–2027.

Principalul obiectiv al proiectului îl reprezintă conectarea Capitalei cu principalele centre urbane ale țării, contribuind la asigurarea mobilității, la scăderea timpilor de călătorie și la îmbunătățirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Proiectul are o valoare totală de 1.708.996.863,41 lei, dintre care .213.523.359,27 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR), iar 214.151.181,05 lei bugetul propriu al beneficiarului. Suma de 281.322.323,09 lei reprezintă cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

CITEȘTE ȘI Harta întârzierilor din Gara de Nord: cum poți urmări poziția trenului în timp real

Recepția pentru alte două rame

Cu două zile înainte, a fost efectuată recepția preliminară pentru primele două rame Alstom Coradia pentru Interregional Călători, care vor circula și pe ruta București Nord – Brașov.

Este vorba despre ramele electrice interregionale Coradia Stream – unitățile TS14 și TS15 -, aflate la Depoul Alstom din incinta Atelierele CFR Grivița.

Ramele TS14 și TS15 reprezintă unitățile cu numerele 14 și 15 și fac parte din seria de rame electrice interregionale furnizate de compania franceză Alstom, în baza unui contract semnat între ARF și Alstom Ferroviaria S.p.A. Contractul vizează livrarea unui total de 37 de rame electrice interregionale noi, pentru operarea în traficul de lung parcurs.

Noile trenuri vor circula pe rutele București Nord – Brașov – Cluj Napoca; București Nord – Brașov; Brașov – Deda – Cluj Napoca; Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord.

CITEȘTE ȘI Recepție „pe hârtie” la Grivița: Primele trenuri noi pentru București-Brașov rămân în depou pentru teste

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect