Raportul final despre accidentul de metrou de la Timpuri noi, realizat de către Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER), arată că evenimentul s-a produs din cauza modului cum au acționat angajații, dar și a unor lacune sistemice la nivelul Metrorex, menționează Club Feroviar.
Pe 27 februarie 2024, două trenuri de metrou s-au ciocnit la stația Timpuri Noi. Pagubele au fost minime, însă „acest eveniment în condiții ușor diferite, ar fi putut conduce la producerea unui accident grav”, se menționează în raportul AGIFER.
„Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupata de alt tren, ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri”, a precizat Metrorex, situația fiind cunoscută în limbajul de specialitate ca „tren contra tren”.
Circulația trenurilor a fost afectată atât pe Magistrala 1 (Dristor 2- Pantelimon), cât și pe Magistrala 3 (Preciziei-Anghel Saligny), în contextul în care acestea folosesc o linie comună între Eroilor și Dristor. Mii de oameni au umplut peroanele stațiilor în așteptarea trenurilor.
AGIFER despre accidentul de metrou de la Timpuri noi
„Referitor la durata de când salariații Metrorex implicați în producerea acestui accident efectuau activitățile prestate la momentul producerii evenimentului s-a constatat faptul că toți erau în funcții de peste un an de zile, cu excepția IDM (impiegatului de mișcare – n.r.) din stația Piața Unirii 1, care la data de 27.02.2024 avea o vechime în funcție de 3 luni și 26 de zile”, se menționează în documentul citat de Club Feroviar.
Concret, impiegatul din stația Piața Unirii 1 era nou angajat și nu îndeplinea nicio condiție de a lucra pe acest post. Conform reglementărilor interne ale transportatorului bucureștean, pentru a lucra ca IDM la Piața Unirii 1 (stație de cu nivel ridicat de dificultate – gradul 3) este necesară o vechime de minimum doi ani în activitatea de impiegat de mișcare grad 4 (începător).
În Raportul AGIFER privind accidentul de metrou de la Timpuri Noi se menționează și faptul că împiegatul de mișcare din stația Nicolae Grigorescu, înainte de a efectua parcursul în sistem ATP, nu s-a asigurat că instalația ATP de la trenul 04 nu a fost pusă în funcție.
„Din informațiile obținute cu ocazia investigației, plecarea trenului 04 din stația Mihai Bravu nu a fost observată de către operatorul M/șef tură/IDM din stația Grigorescu, care îl puteau observa pe monitoare”, scrie în document.
Amintim că unul dintre IDM de la Grigorescu era soția IDM de la Piața Unirii, dar aceasta nu a fost sancționată de conducerea Metrorex. (Continuarea în Club feroviar).
Comments are closed.