Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleTransport

Primii călători din zona Schengen vor ateriza fără a trece prin porțile de control duminică, pe aeroportul Otopeni

498
sursă: arhivă

Primele zboruri din spațiul Schengen, ai căror pasageri nu vor fi supuși controlului de frontieră, vor ateriza pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la începutul zilei de duminică. Lucrările pentru fluxurile Schengen / non-Schengen, începute pe 1 martie, se vor încheia până atunci, potrivit Companiei Naționale de Aeroporturi București (CNAB).

Cei dintâi pasageri care vor fi trataţi Schengen–Schengen şi vor ateriza pe aeroportul Otopeni vin de la Paris, Viena, Hamburg, Roma, Zurich, Munchen, Amsterdam şi Geneva. Avioanele aterizează în intervalul orar 00.05 – 01.00 LT. 

De la începutul lunii martie, porțile automate de control au funcționat la capacitate redusă, pentru a continua procesul de implementare a fluxurilor Schengen şi non-Schengen.

Infrastructura terminalelor a fost proiectată încă din 2011-2012 cu utilizare în sistem Schengen / non-Schengen în minte. 

La finalul anului trecut, 2023, JAI a decis să primească România și Bulgaria. Prima etapă, eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, până cel târziu în martie 2024. Nu există o dată de referință pentru următoarele etape.

Ca urmare, mai puțin de 30% din totalul pasagerilor, care tranzitează aeroportul Henri Coandă vor fi supuși controlului de frontieră, începând cu 31 martie.

Cozile la aeroport și porțile de control automat al pașapoartelor

Chiar dacă două treimi din totalul zborurilor vor fi în interiorul spațiului Schengen, în cazul celorlalte călătorii, românii tot vor trebui să treacă prin punctele de control.

În 2021, la începutul lunii martie, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode au inaugurat primul „Sistem automat de verificare a documentelor de călătorie în aeroporturi”, din țară, la Otopeni.

La mijlocul anului trecut, în iulie 2023, cele șase porți de control automat al pașapoartelor funcționau cu sincope: pe 13 iulie, cele șase porți au trebuit să fie înlocuite de polițiști de frontieră, la primele ore ale dimineții, când traficul de pasageri atinge valori maxime. Pe lângă problemele cu alimentarea cu energie electrică, sau amplasarea neinspirată, dezvoltarea sistemului pare să fie “în aer”.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...