Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 26 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Capacitate redusă la punctele de control de pe Otopeni. Ghişee relocate pentru organizarea fluxurilor Schengen şi non-Schengen
ArticoleȘtiriTransport

Capacitate redusă la punctele de control de pe Otopeni. Ghişee relocate pentru organizarea fluxurilor Schengen şi non-Schengen

205
four flat screen monitors
Sursă: Unsplash

Porțile de control automat de frontieră ale Aeroportului Internațional Henri Coandă București vor funcționa la capacitate redusă pentru o perioadă, începând de vineri, 1 martie, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Aeroporturi București. Măsura temporară este luată pentru a continua procesul de implementare a fluxurilor Schengen şi non-Schengen.

Porțile de control automat la frontieră (ABC – automatic border control) de pe Fluxurile de Plecări și Sosiri Internaționale vor fi relocate de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în vederea finalizării reconfigurării Schengen a terminalelor aeroportului.

Potrivit aceluiași comunicat, „CNAB și Poliția de Frontieră depun toate eforturile pentru a minimiza disconfortul pasagerilor în luna martie”.

Două treimi din totalul traficului internațional sunt călători către sau dinspre destinații aflate în spațiul Schengen, spune aceeași sursă, într-un comunicat mai vechi. Mai mult decât atât, infrastructura terminalelor au fost proiectate încă din 2011-2012 cu utilizare în sistem Schengen / non-Schengen în minte. 

La finalul anului trecut, 2023, JAI a decis să primească România și Bulgaria. Prima etapă, eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, până cel târziu în martie 2024. Nu există o dată de referință pentru următoarele etape.

Cozile la aeroport și porțile de control automat al pașapoartelor

Chiar dacă două treimi din totalul zborurilor vor fi în interiorul spațiului Schengen, în cazul celorlalte călătorii, românii tot vor trebui să treacă prin punctele de control.

În 2021, la începutul lunii martie, ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode au inaugurat primul „Sistem automat de verificare a documentelor de călătorie în aeroporturi”, din țară, la Otopeni.

La mijlocul anului trecut, în iulie 2023, cele șase porți de control automat al pașapoartelor funcționau cu sincope: pe 13 iulie, cele șase porți au trebuit să fie înlocuite de polițiști de frontieră, la primele ore ale dimineții, când traficul de pasageri atinge valori maxime. Pe lângă problemele cu alimentarea cu energie electrică, sau amplasarea neinspirată, dezvoltarea sistemului pare să fie “în aer”.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect

ArticoleȘtiri

VIDEO | Păsări protejate de lege, ţinute în captivitate de un bărbat din Domneşti

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov au eliberar 17 păsări protejate de...

ArticoleMainTransport

Proiectul „Străzi Deschise” modifică traseele pentru cinci linii STB, în weekend

Cinci linii de transport în comun își vor modifica traseul pe 27...

ArticoleMain

Frații Micula, proiect imobiliar în locul fostei fabrici de tricotaje Trimond din Sectorul 5

Un ansamblu imobiliar ce va cuprinde locuințe, birouri, hotel și spații comerciale...