Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 29 October 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediuPrimărie

Primarul Robert Negoiță renunță, pentru moment, la planurile pentru modernizarea Parcului IOR, în urma presiunii publice

16
Primarul Robert Negoiță renunță, pentru moment, la planurile pentru modernizarea Parcului IOR, în urma presiunii publice. Foto: Grupul de Inițiativă Civică IOR - Titan
Primarul Robert Negoiță renunță, pentru moment, la planurile pentru modernizarea Parcului IOR, în urma presiunii publice. Foto: Grupul de Inițiativă Civică IOR - Titan

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a retras de pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 29 octombrie, proiectele care conțineau planurile pentru modernizarea Parcului IOR și a altor două parcuri mai mici din zonă: „Gheorghe Petrașcu” și „Titanii”,

Decizia edilului vine după ce mai multe organizații civice s-au împotrivit intervențiilor propuse de autoritatea locală, despre care Buletin de București a scris AICI, acuzând Primăria Sectorului 3 că pregătește „un mall în aer liber”.

Locuitorii zonei au lansat și o petiție împotriva modernizării parcului IOR, argumentând că instituția condusă de Robert Negoiță a organizat o „consultare publică pe hârtie” și că intervențiile propuse vor distruge ecosistemele din Parcul IOR.

Până la momentul actual, petiția a fost semnată de peste 5.000 cetățeni.

Parcul IOR nu are nevoie de huburi, amfiteatre, zone de lucru și spații comerciale. Nu are nevoie de „parc acvatic” sau „parc de distracții”. Are nevoie de protecție, liniște și refacerea zonelor naturale distruse de lucrările haotice din ultimii ani – cum au fost cele de pe Aleea Lotrioara, unde chiar Garda de Mediu a amendat Primăria Sector 3 pentru intervenții ilegale (!!!).

Grupul de Inițiativă Civică IOR – Titan

Concret, organizațiile civice au susținut că, deși intervențiile propuse de Primăria Sectorului 3 pot suna bine „pe hârtie”, vor distruge caracterul natural al parcului.

În realitate, vorbim despre betonare, construcții și intervenții agresive asupra unui spațiu verde care și-a pierdut deja prea mult din identitate și care este constant agresat prin tot felul de „interventii”.

Grupul de Inițiativă Civică IOR – Titan

Valoarea totală a celor trei proiecte se ridica la peste 61 milioane de euro, dintre care aproape 43 de milioane sunt destinate pentru Parcul IOR. Primăria Sectorului 3 spera să obțină fonduri europene pentru modernizarea celor trei parcuri.

Totodată, cetățenii au argumentat că aceste fonduri ar putea fi folosite pentru exproprierea zonei retrocedate din parc, unde vegetația a fost distrusă aproape complet prin tăieri ilegale și zeci de incendii.

CITEȘTE ȘI: Manualul neoficial al primarilor „gospodari” care confundă natura cu mobilierul urban | Republica.ro

Care erau planurile pentru modernizarea Parcului IOR

Proiectul pentru modernizarea Parcului IOR presupune reabilitarea infrastructurii existente și plantări noi, dar și ridicarea de noi construcţii.

Spre exemplu, toate cele 17 locuri de joacă din parc ar urma să fie reabilitate, însă ar putea fi amenajate și o tiroliană, precum și un parc de distracții pentru copii între 3 și 6 ani.

În plus, ar urma să se amenajeze 24 de zone de lucru, 20 de spații comerciale și 20 grupuri sanitare, precum și un „hub acvatic”.

Proiectul menționează și modernizarea sistemului de iluminat, prin instalarea a 1.150 stâlpi LED, dar și implementarea unui sistem de monitorizare video în parc.

În ceea ce privește biodiversitatea, se propune plantarea de specii native, amenajarea de pajiști pentru polenizatori pe o suprafață de peste 47.000 metri pătrați, dar și crearea a cel puțin cinci micro-habitate noi. Totodată, ar putea fi amenajate grădini comunitare, dar și un nou amfiteatru.

Valoarea lucrărilor este estimată la aproape 43 milioane euro (TVA) inclus, iar durata investiției, la doi ani.

Intervenții similare sunt propuse și pentru două parcuri mai mici din zonă: „Gheorghe Petrașcu” și „Titanii”. În acest caz, durata estimată a lucrărilor este de 12 luni, iar valoarea proiectelor se ridică la peste 18 milioane euro (TVA inclus).

CITEȘTE MAI MULTE DETALII AICI: Aproape 43 milioane euro pentru modernizarea Parcului IOR. „Hub acvatic” și „working pods”, printre propuneri. Sunt vizate și două parcuri mai mici din zonă

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect