Primăria Sectorului 4 vrea să dea peste 2,5 milioane de lei (aproape 500.000 de euro), pentru reabilitarea gardului desenat de pe Calea Văcărești, construit în 2017 cu jumătate din această sumă, potrivit unui proiect de hotărâre supus la vot în ședința din 28 aprilie.
Actul normativ vizează actualizarea unei hotărâri adoptate anterior, în iulie 2025, când costul propus pentru aceeași operațiune era de doar 322.000 de euro.
Noul preț are la bază modificarea soluției tehnice propuse pentru realizarea lucrărilor, potrivit documentului.
Proiectul a mai fost propus și în vara anului trecut, însă costul era de peste 300.000 de euro pe metru liniar pentru reabilitarea gardului, situat între Calea Văcărești și Parcul Natural Văcărești.
La momentul respectiv, reprezentanții USR din Consiliul Local au criticat proiectul, menționând că acest cost, de 322.000 de euro, „pare complet nejustificat”, deoarece gardul este într-o stare bună și administrația locală deja a plătit pentru el 250.000 de euro în 2017, atunci când a fost construit.
CITEȘTE ȘI Primăria Sector 4 vrea să cheltuie 300.000 de euro pentru revopsirea unui gard, acuză USR
Reabilitarea gardului Văcărești costă de două ori mai mult decât construirea sa
Din iulie 2025 și până acum, prețul pentru reabilitarea gardului a crescut cu 168.000 de euro. Anul trecut, total din devizul general era de 1.539.514,744 lei. Acum a ajuns la 2,53 milioane de lei, cu TVA.
Noul proiect vizează utilizarea unor cadre din țeavă de inox și a unui sistem de tip mesh prins mecanic, soluție considerată de Primăria Sectorului 4 suficient de „durabilă” și cu costuri de mentenanță reduse.


Gardul situat în zona Văcărești are o lungime de 930 de metri și are rolul de a delimita domeniul public și de a separa traseele pietonale. Construcția sa, de la zero, în 2017, a costat 250.000 de euro.
„Având în vedere modificarea soluţiei tehnice din proiectul propus, în sensul că pentru identificarea unei soluții tehnice care să asigure o durată de viață mai mare a construcţiei şi a unor costuri mai reduse de mentenanță s-a propus realizarea cadrelor pentru gard din țeavă din inox şi mesh prins mecanic în ochiul cadrului, proiectantul de specialitate a înaintat devizul general actualizat pe care îl supun spre aprobare Consiliului Local al Sectorului 4.
În locul amenajărilor existente, se propune un model cu impact vizual minim, care se înscrie în spațiul urban şi în anturajul natural al zonei. Noua amenajare va prezenta rezistență în timp, este realizată din materiale de calitate, rezistente la condițiile meteo şi nu va implica costuri suplimentare legate de reparații sau întreţinere.”, se precizează în referatul de aprobare al proiectului.