Primăria Sectorului 4 va aloca 31,5 milioane de lei (6,2 milioane de euro) pentru a monta borduri și garduri la șantierele deschise de Termoenergetica pentru reabilitarea rețelei de termoficare.
Un protocol de colaborare dintre compania municipală și Sectorul 4 va fi aprobat de Consiliul Local în ședința de marți, 28 aprilie, potrivit proiectului de hotărâre denumit „pentru asigurarea confortului urbanistic pe perioada desfășurării lucrărilor de execuție privind modernizarea sistemului de termoficare, de pe raza Sectorului 4 din Municipiul București și de atingere a țintelor stabilite prin Programul Coordonator Anual”.
Astfel, conform documentului, „zona de organizare de şantier va fi amplasată în zona de lucru a fiecărui punct termic prin montarea unor elemente prefabricate din beton, în spatele cărora se va instala un gard metalic provizoriu”.
Primăria Sectorului 4 a montat elemente similare și pentru șantierele de modernizare a liniei de tramvai organizate în raza sa de administrare.

Cum se vor împărții banii pentru montarea de borduri și garduri la șantierele rețelei de termoficare
Pentru a monta garduri la șantierele rețelei de termoficare, potrivit protocolului cu Termoenergetica, Primăria Sectorului 4 va aloca 31,5 milioane de lei, conform devizului atașat proiectului de hotărâre.
Cea mai mare parte din această sumă, peste 23 de milioane de lei, va fi alocată pentru organizarea de șantier și pentru „lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier”.
Dirigintele de șantier va primi peste 712.000 de lei, pentru că se va ocupa de buna amenajare a acestora. Alți peste 831.000 de lei vor fi alocați pentru asistența tehnică.
„Scopul colaborării este de a asigura cetățenilor sectorului 4 confortul urbanistic şi de mediu şi de a spori siguranța zonei exterioare şantierului în care se desfășoară lucrările de modernizare a sistemului de termoficare.
Proiectul se va adapta la natura lucrărilor şi la situația concretă din teren/amplasament, astfel încât aceasta să nu afecteze accesul in incintă și buna desfaşurare a lucrărilor aferente şi se vor lua toate măsurile necesare astfel încât accesul copiilor/locatarilor să nu fie permis în zonele de organizare de şantier”, se mai arată în referatul de specialitate aferent proiectului de hotărâre.
Primarul Sectorului 4 a cerut aprobarea acestuia în regim de urgență, „absolut necesară pentru începerea
lucrărilor de execuție”.
Bulerin de București a solicitat Primăriei Sectorului 4 încă din noiembrie anul trecut să ne comunice care este valoarea totală a bordurilor (prefabricatelor din beton) achiziționate de această instituție. Nu am primit un răspuns nici până astăzi.