Primăria Sectorului 2 face din nou „Curățenie la bordură”. Spălarea mecanizată a străzilor continuă pentru alte două zile.
Pe 26 august și 29 august, echipele de la salubrizare se vor ocupa de spălarea mecanizată a Șoselei Petricani.
„Curățenie la bordură” pe Șoseaua Petricani
Miercuri, 26 august 2026, va fi efectuată spălarea mecanizată pe Șoseaua Petricani, între Doamna Ghica și barieră, pe sensul de mers spre barieră.
Sâmbătă, 29 august, va fi efectuată spălarea mecanizată pe Șoseaua Petricani, între barieră și Doamna Ghica, pe sensul de mers spre Doamna Ghica.
Autoritatea locală cere șoferilor ca, în cele două zile, să mute automobilele din zonele în care se face curățenie.
Școlile din Sectorul 2 au făcut peste 13.300 de achiziții directe într-un singur an. Propunere pentru centralizarea cumpărăturilor
Școlile din Sectorul 2 au făcut într-un singur an 13.349 de achiziții directe, în valoare de 105,5 milioane de lei, deoarece sistemul este descentralizat și fiecare unitate decide singură de ce are nevoie, arată USR Sector 2, într-un comunicat de presă.
Organizația politică menționează că prin actualele proceduri școlile și grădinițele din Sectorul 2 sunt nevoite să deruleze separat mii de achiziții pentru aceleași tipuri de produse și servicii, ceea ce consumă timp și resurse, pune o presiune inutilă pe directorii și personalul administrativ și reduce șansele unei concurențe reale între furnizori.
„Proiectul depus de consilierii locali USR Sector 2 Silviu Matei și Marius Pellegrini propune ca aceste achiziții recurente să fie planificate și pregătite centralizat, prin Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 (DGAPI). Astfel, școlile ar urma să transmită necesarul, iar DGAPI să centralizeze cererea și să pregătească proceduri de achiziție profesioniste și transparente”, se arată într-un comunicat de presă al filialei politice.
CITEȘTE ȘI: ILFOV | Noi campanii de sterilizare gratuită pentru câinii cu deținător, în septembrie
De ce nu sunt eficiente atât de multe achiziții directe
Proiectul depus spre dezbatere Consiliului Local al Sectorului 2 vizează cu prioritate masa în școli, programele și serviciile educaționale, contabilitatea, mentenanța sistemelor tehnice și de securitate, dezinfecția și dezinsecția, internetul, echipamentele informatice și mobilierul școlar.
„Am analizat datele publice din FOREXE și SEAP și am constatat că, în 2025, cele 83 de unități de învățământ din Sectorul 2 au avut 13.349 de poziții de achiziție, adică o medie de 161 pentru fiecare unitate.
Valoarea achizițiilor directe a ajuns la 105,5 milioane de lei, față de 87,9 milioane în 2024 și 61,5 milioane în 2023. 52,6% din totalul cheltuielilor unităților de învățământ au fost realizate prin achiziții directe.
Realitatea este că unitățile de învățământ nu au capacitatea să dezvolte atâtea caiete de sarcini pe multiple domenii. O parte dintre achiziții par a veni ‘servite’.
Pe lângă volumul colosal de mare de proceduri, apar și achiziții care depășesc pragul legal, iar răspunderea directă este asupra personalului din școli. Este un volum uriaș de proceduri pentru școli care au, în primul rând, responsabilitatea educației”, a declarat Silviu Matei, consilier local USR Sector 2, potrivit comunicatului de presă
Cei doi consilieri locali menționează că doar în 2025, s-au cheltuit 42,96 milioane de lei pentru masă în școli, servicii de învățământ, întreținere și contabilitate.
„Nu putem fi pasivi la transformarea școlilor în rotițele unui mecanism de băgat bani publici în buzunarele unor rețele clientelare. Nu putem privi în altă parte când vedem directorii de școli preschimbați în funcționari de achiziții. Și nu putem lăsa “regula de aur” a administrației Hopincă – fragmentarea repetată a acelorași nevoi- să se împământenească”, a menționat Marius Pellegrini, consilier local USR Sector 2.
CITEȘTE ȘI: STB a depus o nouă cerere de insolvență. Peste 20 de firme cer deschiderea procedurii într-un dosar separat