Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 13 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
DiversePrimărieȘtiri

Primăria Sector 3 va crea o bază de date în care va publica prețul și cine face lucrările de reabilitare, din 2014 și până în prezent

258

Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat, astăzi, o hotărâre prin care urmează să creeze o platformă care să conțină informații precum datele firmei, bugetul, termenul de finalizare sau numele dirigintelui de șantier care se ocupă de lucrările de reabilitare a locuințelor, școlilor sau a altor instituții din sector. Baza de date va colecta și date mai vechi, începând cu anul 2014. Conform Proiectului de Hotărâre, aceste informații vor fi publicate cel puțin trimestrial.

Potrivit hotărârii, platforma ar urma să fie făcută publică pe site-ul oficial al Primăriei Sector 3, iar din punct de vedere tehnic va fi flexibilă pentru a putea extinde tipurile de informații și va avea căi de legătură cu alte baze de date. De asemenea, va conține informații despre proiectele aflate în desfășurare, dar și despre proiectele de reabilitare finalizate din ianuarie 2014 și până în prezent.

Informațiile vor fi împărțite pe trei categorii, în funcție de obiectul lucrării de reabilitare.

  • Lucrări de reabilitare pentru imobile de tip locuință;
  • Lucrări de reabilitare pentru Unitățile de învățământ;
  • Lucrări de reabilitare la alte instituții în afară de cele de învățământ.

Datele care vor fi colectate și publicate de Primăria Sector 3 sunt următoarele:

Structura și interfața bazei de date se va face în termen de 30 de zile, de când intră în vigoare hotărârea adoptată astăzi, iar colectarea și publicarea informațiilor se va face gradual în maximum 120 de zile. Proiectul a fost adoptat în ședința de astăzi cu unanimitate de voturi pentru.

Sursă Foto: Facebook/Robert Negoiță

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

scris de

Florin Râșteiu

pe același subiect

Aglomerație pe DN1, începând cu Predeal. Polițiștii recomandă utilizarea rutelor alternative
ArticoleȘtiriTransport

Aglomerație pe DN1, începând cu Predeal. Polițiștii recomandă utilizarea rutelor alternative

Este aglomerație pe DN1, începând cu Predeal. Polițiștii rutieri recomandă utilizarea variantelor...

Senzori de validare și parcări non-stop cu plată în Sectorul 6. Cât vor costa abonamentele | FOTO: PS6
ArticolePrimărieȘtiri

Senzori de validare și parcări non-stop cu plată în Sectorul 6. Cât vor costa abonamentele

Primăria Sectorului 6 urmează să instaleze senzori de validare și parcări non-stop...