Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 14 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Prefectul Capitalei: ”Închidem localurile care încalcă legea chiar din seara asta!”

234

Vineri, la prima oră, va fi convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, a anunțat joi seara prefectul Capitalei, Alin Stoica. Noile restricții vor intra în vigoare vineri seara, iar acestea se referă la diminuarea programului agenților economici, modificarea orei până la care putem circula, precum și restricția de circulație în afara Bucureștiului.

Cele mai importante declarații ale prefectului Alin Stoica:

  • Deocamdată, nu am hotărârea oficială care vor fi restricțiile. Știm că există în plan ca măsurile să vizeze diminuarea programului agenților economici, scăderea orei până la care putem să ieșim afară din case și circulația în afara Bucureștiului.
  • Cu privire la malluri, cel puțin în București vom lua măsuri ca să evităm aglomerația: adică numărul de persoane care să poată fi în același interval de timp în mall.
  • În mijloacele de transport în comun vom lua măsuri să fie în primul rând informat publicul călător cu privire la obligativitatea purtării măștii, păstrarea distanței.
  • STB a făcut și el propuneri care vor fi supuse aprobării CMBSU pentru monitorizarea numărului de călători în timp real și cu forțele proprii pe care le au și stabilirea fluxului de intrare-ieșire.
  • Restricțiile vor intra în vigoare mâine seară și, conform previziunilor, începând cu seara de vineri vor fi aplicabile.
  • Vom putea ieși din București în weekend doar în condițiile în care există necesitatea deplasării pentru a ajunge la locul de muncă, pentru a însoți persoane bolnave, tratament. Sunt exceptate transporturile de mărfuri, de persoane.
  • Vor fi sancționați acei agenți economici care nu respectă măsurile și se poate întâmpla, chiar din seara aceasta, ca activitatea acestora să fie închisă.
  • Am avut discuții cu reprezentanții HORECA și ei și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acești agenți care nu respectă măsurile și ne-au specificat că și ei sunt de acord ca sancțiunile să fie drastice împotriva lor, pentru că, de fapt, e vorba de concurență neloială. Se poate suspenda pe șase luni. Doar dacă sunt cel puțin două abateri. Sunt agenți economici care au și 20 de abateri.
  • Sălile de fitness este posibil să aibă suspendată activitatea.

Autor

pe același subiect

Noi restricţii de circulaţie pe Strada Jandarmeriei, pentru lucrările la Magistrala 6 de metrou. Foto: Google Maps
ArticoleȘtiriTransport

Noi restricţii de circulaţie pe Strada Jandarmeriei, pentru lucrările la Magistrala 6 de metrou

Noi restricţii de circulaţie intră în vigoare în noaptea de 13 spre...

Staţia „Institutul Meteorologic” se suspendă. Foto: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Staţia „Institutul Meteorologic” se suspendă din această seară

Staţia „Institutul Meteorologic”, amplasată pe DN1, pe sensul de mers către Otopeni,...

Linia 282, deviată începând de marți din cauza unor lucrări publice
ArticoleȘtiriTransport

Linia 282, deviată începând de marți din cauza unor lucrări publice

Linia de autobuz cu indicativul 282 urmează să circule pe un traseu...

Puncte de colectare pentru deșeuri textile în Sectorul 3. Unde sunt amplasate. FOTO: PS3
ArticoleȘtiri

Puncte de colectare pentru deșeuri textile, în Sectorul 3. Unde sunt amplasate

Locuitorii Sectorului 3 pot depune hainele de care nu mai au nevoie,...