Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Featured

Primăria Capitalei vrea să cumpere antivirus rusesc Kaspersky, după ce autoritățile americane l-au introdus pe lista companiilor care amenință securitatea națională

152

La mai puțin de o lună după ce autoritățile americane au introdus firma rusească Kaspersky Lab pe lista neagră a companiilor care amenință securitatea națională, Primăria Capitalei a deschis o licitație pentru 1200 de pachete antivirus Kasperksy. Și adresele de mail ale funcționarilor publici ar urma să fie protejate de Kaspersky. PMB susține că nu a întâmpinat nicio problemă din cauza acestui produs până în prezent.

Primăria București (PMB) a anunțat că vrea să cumpere pachete software antivirus Kaspersky care să protejeze infrastructura informatică a instituției.

Sursă: SEAP

Mai exact, PMB a deschis o licitație prin care dorește să achiziționeze antivirus Kaspersky Endpoint Security For Business-Select pentru 1200 de echipamente, cu mentenanță inclusă 12 luni. Totodată, 1500 de adrese de e-mail folosite de funcționarii din primărie ar urma să fie protejate de Kaspersky Security for Mail Server. Valoarea maximă a contractului va fi de aproximativ 37 de mii de lei.

Kaspersky este o companie rusă de securitate cibernetică. Cu mai puțin de o lună în urmă, Comisia Federală de Comunicații din Statele Unite ale Americii a inclus Kaspersky pe lista neagră a companiilor care sunt considerate o amenințare la adresa securității naționale. Conform Bloomberg, guvernul SUA a interzis încă din 2017 utilizarea Kaspersky în sistemele informaționale federale, invocând îngrijorări legate de legăturile firmei de securitate cu guvernul rus și efoturile de spionaj.

Totodată, Washington Post notează că Oficiul Federal pentru Securitatea Informației din Germania a avertizat companiile germane că utilizarea antivirusului de la firma rusă Kaspersky Lab le-ar putea face vulnerabile la hacking din partea Kremlinului.

Biroul de Presă al instituției conduse de Nicușor Dan a transmis că Primăria Capitalei folosește antivirusul Kaspersky din anul 2012 și nu a întâmpinat probleme din cauza acestui produs. Mai mult, PMB intenționează să achiziționeze întocmai produsele de la compania rusească întrucât oferă cel mai bun raport calitate/preț.

Sursă cover foto: Eugene Kaspersky

scris de

Bianca Albu

Reporter