Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 8 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedMediu

Eco-Civica acuză Federația Greenfield de dezinformare: Tribunalul nu a „validat” circulația auto în Pădurea Băneasa. Procesul de anulare a contractului cu Romsilva este încă în curs

305
circulația auto în Pădurea Băneasa
Eco-Civica acuză Greenfield de dezinformare: Tribunalul nu a „validat” contractul de peaj. Foto: Mircea Fechet

Fundația Eco-Civica acuză Federația Greenfield că dezinformează în privința dreptului pe care l-ar fi primit de la tribunal de a deschide circulația auto în Pădurea Băneasa, pe drumul forestier creat pentru locuitorii din cartierul Greenfield.

Eco-Civica a explicat, într-un mesaj trimis Buletin de București, că a depus în instanță, împreună cu Asociația Agent Green, atât o cerere de suspendare, cât și o cerere de anulare a contractului, în dosare separate, iar cel din urmă nu are încă stabilit un termen de judecată.

„ONG-urile nu au pierdut în instanță. Nici fondul suspendării, nici al anulării nu s-au judecat. Au fost probleme de procedură”, a transmis Eco-Civica într-un mesaj trimis redacției Buletin de București.

CITEȘTE ȘI: Federația Greenfield: Circulația auto pe drumul prin Pădurea Băneasa este legală. Contractul cu Romsilva, validat de Tribunalul București

Suspendarea contractului care ar permite circulația auto în Pădurea Băneasa încă se judecă

Eco-Civica și Agent Green au contestat în instanță contractul de peaj semnat între Romsilva – Direcția Silvică Ilfov și Federația Greenfield, în baza căruia se face acum circulația auto în Pădurea Băneasa.

Cele două ONG-uri au depus atât o cerere de suspendare, cât și o cerere de anulare a contractului, în dosare separate.

Organizațiile au explicat că în cazul suspendării instanța de contencios administrativ a considerat că nu este competentă să judece un contract „considerat comercial și nu act administrativ” și a respins cererea ca inadmisibilă.

Totodată, ONG-urile au fost obligate la plata a 7.000 de lei cheltuieli de judecată pentru un singur termen.

În paralel, cele două organizații au depus și o ordonanță președințială pentru suspendarea contractului. Și în acest caz, instanța a motivat lipsa de competență și a declinat dosarul către Secția Civilă a Tribunalului București, care a fixat termen pe 8 septembrie.

În ceea ce privește cererea de anulare a contractului, aceasta nu are încă stabilit un termen de judecată.

Așadar, din cele trei procese, unul a fost respins pe 13 august ca inadmisibil pe motive de procedură.

Anterior, Federația Greenfield a transmis redacției că hotărârea din 13 august „confirmă legalitatea contractului de peaj” cu Romsilva, despre care organizațiile de mediu afirmă că a fost încheiat „în mare secret”.

Contractul secret pentru locuitorii din Greenfield a costat 60.000 de euro

Amenajarea căii de legătură a fost anunțată public de o asociație implicată în negocierea sa. Romsilva a ascuns înțelegerea, scrie G4Media.

Publicația a cerut contractul, însă șeful Romsilva a răspuns Regia Națională a Pădurilor nu este finanțată din fonduri publice, motiv pentru care a respins solicitarea.

În aceste condiții, înțelegerea între Federația Greenfield și Romsilva a fost devoalată de conducerea școlii private Avenor. Instituția de învățământ anunța părinții că se va deschide un nou drum de acces din cartierul Greenfield începând din 12 martie: „un drum forestier privat care traversează Pădurea Băneasa între Consolight și Aleea Padina”.

Anunțul a ajuns și la organizațiile care protejează natura și Centura Verde București-Ilfov și a fost postat public pe Facebook.

Publicația afirmă că identificarea drumului de către rezidenți s-a făcut în urmă cu mai mai mult timp, iar demersurile pentru utilizarea lui rutieră au început în urmă cu 2 ani.

În cele din urmă, contractul între Romsilva și Federația Greenfield Băneasa ar fi fost semnat abia după amenajare, pe 28 februarie.

Federația Greenfield îi scrisese ministrei Mediului, să facă lobby pentru drumul prin pădure

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a insistat asupra faptului că Pădurea Băneasa trebuie să fie arie naturală protejată, ca reacție la o scrisoare trimisă de Federația Greenfield, ce reprezintă locuitorii din cartier și care face lobby pentru deschiderea unui drum auto printre copaci.

„De ani de zile se discută despre protejarea Pădurii Băneasa pentru a nu ne trezi cu blocuri sau alte construcții prin ea. Sunt mulți care se uită la acest plămân verde a peste 2 milioane de români doar ca un teren numai bun de investit și betonat, la momentul potrivit, când nu va mai exista așa multă presiune publică.

Am văzut discuțiile apărute în spațiul public cu privire la aria naturală protejată. Deși încă discuția este doar la nivel de București, am datoria, în calitate de ministră a mediului, să pun umărul să construim împreună o poveste de succes prin protejarea unei comori naționale.

Am citit scrisoarea publică a celor peste 40 de asociații. Da, Pădurea Băneasa trebuie să fie toată trecută ca arie naturală protejată.

Voi începe demersurile în acest sens pentru a ne asigura că această pădure rămâne o moștenire dată din generație în generație pe mai departe”, a declarat Diana Buzoianu, potrivit unui comunicat de presă.

Ministra USR a anunțat că va organiza, vineri, la Ministerul Mediului o dezbatere cu societatea civilă și cetățenii, la care voi invita special și reprezentanții Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 1, Consiliului Județean Ilfov.

40 de asociații se opun deschiderii unui drum auto prin pădure

45 de organizații și grupuri civice au transmis o scrisoare deschisă către Ministerul Mediului, Romsilva și Garda Forestieră, prin care solicită stoparea de urgență a deschiderii drumului forestier din Pădurea Băneasa pentru circulația auto.

Apelul vizează în special drumul forestier dintre Consolight și Aleea Padina, drum pentru care s-a semnat un contract de peaj între Direcția Silvică Ilfov și Federația Greenfield Băneasa.

Organizațiile reclamă că acest demers contravine prevederilor Codului Silvic și ar putea afecta integritatea Centurii Verzi București–Ilfov.

Semnatarii acestei scrisori au cerut, de asemenea, ministrei mediului, Diana Buzoianu (USR) să își asume public menținerea drumurilor din pădure închise pentru mașini, să renunțe la contractul de peaj încheiat de Direcția Silvică Ilfov, să mobilizeze Garda Forestieră pentru verificarea legalității acestui contract și să îl publice transparent și să demareze procedura de declarare a Pădurii Băneasa ca arie naturală protejată.

În prezent există mai multe litigii în instanță pe tema legalității contractului, se mai arată în scrisoarea deschisă. Unul dintre dosare are termen pe 8 septembrie 2025 la Tribunalul București.

Organizațiile atrag atenția că deschiderea drumului ar încuraja dezvoltarea imobiliară în interiorul pădurii și ar putea afecta biodiversitatea.

CITEȘTE ȘI: Zeci de organizații cer stoparea deschiderii drumului din Pădurea Băneasa pentru mașini

Războiul acuzațiilor. Federația Greenfield Băneasa: Eco-Civica induce în eroare opinia publică

După ce Eco-Civica a publicat poziția sa privind procesele legate de drumul forestier din Pădurea Băneasa, reprezentanții Federației Greenfield Băneasa au revenit cu o nouă reacție, în care acuză la rândul său organizația neguvernamentală de mediu de dezinformare.

„Referitor la declarațiile Fundației Eco-Civica privind litigiul având ca obiect contractul de peaj, pentru corecta informare a publicului și a mass-mediei, Federația Greenfield Băneasa precizează următoarele:

1.⁠ ⁠În dosarul nr. 20468/3/2025 (cererea de suspendare a contractului), instanța de contencios administrativ a pronunțat la termenul din 13.08.2025 soluția de:
•⁠ ⁠admitere a excepției inadmisibilității;
•⁠ ⁠respingere a cererii de suspendare, ca inadmisibilă;
•⁠ ⁠obligarea Fundației Eco Civica și a Asociației Agent Green la plata a 7.000 lei cheltuieli de judecată către Federația Greenfield.
Așadar, instanța nu a declinat competența, ci a respins cererea ca inadmisibilă, sancționând demersul procesual al reclamanților.

2.⁠ ⁠În dosarul nr. 27238/3/2025 (ordonanța președințială), instanța a apreciat că nu este competentă material și a declinat cauza către Secțiile civile ale Tribunalului București.

Doar în acest dosar există o declinare de competență, însă cererea de suspendare fusese deja respinsă ca inadmisibilă în altă procedură. Termen pe 8 Septembrie pentru judecată.

3.⁠ ⁠În prezent, dosarul privind anularea contractului de peaj se află pe rol, fără termen fixat.

Eco-Civica induce în eroare opinia publică atunci când susține că „instanța nu a judecat cauza și doar a declinat competența”.

Realitatea este că instanța a respins cererea lor de suspendare ca inadmisibilă și a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce reprezintă o sancțiune procesuală clară împotriva demersului lor.

Declinările de competență vizează strict dosarul de ordonanță președințială, nu și cererea de suspendare.
Federația Greenfield Băneasa reafirmă că va continua să apere transparența și corectitudinea în comunicarea publică și solicită ONG-urilor implicate să înceteze prezentarea trunchiată și tendențioasă a procedurilor judiciare”, afirmă Federația Greenfield Băneasa.

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Sector 1| „Sport și Joacă în Capitala Capitalei”-ultimele doua ediții din acest an. PS1
ArticoleȘtiri

Sector 1| „Sport și Joacă în Capitala Capitalei”-ultimele doua ediții din acest an

Ultimele două ediții ale proiectului „Sport și Joacă în Capitala Capitalei” au...

Sector 1 | Peste 800 de locuri de parcare, amenajate până la sfârșitul lunii noiembrie. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Peste 800 de locuri de parcare noi, amenajate până la sfârșitul lunii noiembrie

853 de locuri de parcare noi va amenaja Primăria Sectorului 1, până...

Se întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Rețele Electrice Muntenia anunță care sunt zonele afectate. FOTO: reteleelectrice.ro
ArticoleȘtiri

Se întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Rețele Electrice Muntenia anunță care sunt zonele afectate

Se întrerupe curentul electric în perioada 10–16 noiembrie, în mai multe zone...

Tur ghidat, în Pădurea Băneasa. FOTO: parculnaturalbucuresti.ro
ArticoleȘtiri

Tur ghidat, în Pădurea Băneasa

Turul ghidat în Pădurea Băneasa, organizat de Parcul Natural București organizează, sâmbătă,...