Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Primăria Capitalei, deschisă în premieră de Noaptea Muzeelor

125

Primăria Municipiului București a anunțat, astăzi, că de Noaptea Muzeelor, pentru prima dată, bucureștenii vor putea descoperi palatul care găzduiește Primăria, dar și povești despre orașul trecut și prezent. Primăria va fi deschisă pe 12 iunie de la 18:00 și până la 00:00. Persoanele care participaă la eveniment vor putea să vadă expoziții despre vechiul București și vor putea afla mai multe despre istoricul zonei cu ajutorul panourile informative din perimetrul clădirii.

Din programul Nopții Europene a Muzeelor la Primăria Capitalei fac parte două expoziții legate de istoricul clădirii Primăriei și al Bucureștiului, dar și alte experiențe artistice. La parterul clădirii, bucureștenii vor putea vizita expoziția „URANUS ACUM” – o evocare și o încercare de recuperare a spiritului cartierul Uranus, demolat de regimul comunist. La etajul 1, va fi amenajată o expoziție dedicată arhitectului Petre Antonescu, cel care a proiectat clădirea care găzduieşte astăzi Primăria Capitalei, fostul Palat al Ministerului Lucrărilor Publice, precum și alte clădiri simbol ale Capitalei (curator și fotograf: prof. arh. Sorin Vasilescu). La etajul 2 vizitatorii vor putea urmări în format video proiectul de reconstrucție în realitate virtuală a Muzeului Simu, demolat în perioada comunistă – un demers de recuperare a memoriei colective legate de vechiul Bucureşti, realizat de Centrul Expozițional Documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în parteneriat cu Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul Timbrul Arhitecturii.”, se arată în comunicatul de presă al PMB

De asemenea, Programul de vizitare este de la ora 18:00 și până la miezul nopții. Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 10 – 15 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Municipiului București, Zeppelin și ARCEN.

Pe 12 iunie vor fi deschise alte 51 de locații, pe care bucureștenii le pot vizita pentru expoziții, piese de teatru sau filme de artă, printre care:

Programul și activitățile tuturor spațiilor culturale din Capitală pot fi consultate aici:

Noaptea Muzeelor București, ediția 2021

Sursă Foto: pmb.ro

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Prima ramă de metrou Alstom este în probe între stațiile Tudor Arghezi și Berceni.Trenul „Giurgiu” ar putea intra în circulație, cu călători, până la sfârșitul anului. FOTO: RAS București/Facebook
ArticoleȘtiriTransport

Prima ramă de metrou Alstom este în probe între stațiile Tudor Arghezi și Berceni

Prima ramă de metrou Alstom Metropolis, aflată deja în România, este în...

ArticoleȘtiriTransport

Banchete noi pentru pasagerii din Aeroportul Otopeni. Investiția, estimată la circa 2 milioane de lei

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) vrea să achiziționeze, cu 1,85 milioane lei...

Accident cu pieton pe Iuliu Maniu. FOTO: Silviu Alexandru, via Infotrafic Bucuresti si Ilfov, FB
ArticoleEvenimentȘtiri

Două accidente cu pietoni care traversau pe zebră, pe Iuliu Maniu, în interval de doar câteva ore

Două accidente cu pietoni loviţi pe zebră, pe bulevardul Iuliu Maniu, s-au...