Trei depouri noi, în care să fie garate şi încărcate cele 100 de autobuze electrice (unele deja ajunse în Bucureşti, altele care vor ajunge în 2024) vor fi construite de Primăria Capitalei. Unul dintre acestea va fi amplasat în cartierul Bucureștii Noi, iar celelalte două în Berceni, respectiv Bujoreni. Amenajarea acestor trei depouri urmează să scoată din conturile Primăriei Generale puțin peste 12 milioane de euro.
Studiile de fezabilitate pentru amenajarea depourilor din Bucureștii Noi, Berceni și Bujoreni au fost finalizate și urmează să fie aprobate, odată cu indicatorii tehnico-economici, la ședința Consiliului General al Municipiului București de mâine, 21 decembrie.
Cel mai mare depou, dar și cel mai scump, este cel din Berceni, care va avea o capacitate de 55 de locuri (parcare și încărcare). Cincisprezece luni durează amenajarea, iar costul depășește 5,2 milioane de euro.
Depoul din Bujoreni va avea o capacitate de 52 de autobuze electrice care vor putea fi atât parcate cât și încărcate. Durata până când ar putea fi ridicat ajunge la 15 luni, iar valoarea investiției se ridică la 4,7 milioane de euro.
Depoul care costă cel mai puțin este cel din Bucureștii Noi. În acest depou vor putea fi parcate și încărcate 15 autobuze electrice și urmează să fie finalizat în 11 luni. Valoare totală cu tot cu TVA pentru amenajarea acestuia este de 2,1 milioane de euro.
Primele 20 de autobuze electrice cumpărate cu fonduri europene sunt pe traseu de pe 9 decembrie. Celelalte autobuze urmează să ajungă pe parcursul anului 2024. Garanția pentru aceste 100 de autobuze electrice este de opt ani sau 480.000 de kilometri. Cât despre autonomie, acestea pot circula aproximativ 300 de kilometri.
Cele 100 de autobuze vor fi distribuite pe următoarele linii:
- Linia 137 – 8 autobuze electrice;
- Linia 138 – 5 autobuze electrice;
- Linia 336 – 8 autobuze electrice;
- Linia 201 – 5 autobuze electrice;
- Linia 232 – 4 autobuze electrice;
- Linia 330 – 6 autobuze electrice;
- Linia 335 – 14 autobuze electrice;
- Linia 311 – 6 autobuze electrice;
- Linia 312 – 6 autobuze electrice;
- Linia 313 – 7 autobuze electrice;
- Linia 368 – 8 autobuze electrice;
- Linia 381 – 15 autobuze electrice;
- Linia 385 – 8 autobuze electrice.
CITEŞTE ŞI: