Robert Negoiță a anunțat, printr-un video pe Facebook, că polițiștii locali din subordinea primăriei pe care o conduce vor sta, îmbrăcați în civil, la „pândă“ prin Sectorul 3 pentru a da amenzi bucureștenilor care aruncă gunoaie pe spațiul public. Edilul Sectorului 3 a spus și că Poliția Locală amendează zilnic în jur de 50 de persoane care murdăresc în vreun fel domeniul public.
Vreau să vă spun că Poliția Locală deja de ceva timp a revenit la acea monitorizare, la pândă, puteți să-i ziceți cum vreți. Atenție, toți cei care nu păstrați curățenia veți fi urmăriți de către polițiștii noștri în civil și amenzile sunt mari, mii de lei.
a declarat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3
Nemulțumirea primarului a venit după ce a fost informat că la un loc de joacă din Sectorul 3 a fost mizerie în dimineața de luni. El a spus și că de curățenia din sector sunt responsabili atât cetățenii, cât și primăria. Acesta a dat vina pe educația oamenilor pentru mizeria de la locul de joacă.
Curățenia în oraș este un lucru despre care unii consideră că ține doar de primărie, de asta avem primărie: să facă curat. Chestia asta ține și de școală. Trebuie să realizăm că de școală și educație ține treaba asta. Cu toții trebuie să realizăm că curățenia este un aspect de care suntem cu toții resposabili, fiecare dintre noi. În primul rând primăria, corect.
a adăugat Robert Negoiță
Edilul Sectorului 3 a mai spus și că aceste „misiuni sub acoperire“ se fac deja de ceva timp și polițiștii locali îi urmăresc pe cei care fac mizerie pentru a le da amenzi. În ultima perioadă, în Sectorul 3 au fost date în jur de 50 de amenzi pe zi pentru nepăstrarea curățeniei pe domeniul public. Primarul a spus că amenzile sunt mari și că bucureștenii pot primi chiar și 2000 de lei pentru un chiștoc de țigară.
Dacă nu păstrăm curățenia trebuie să fim conștienți de faptul că vom primi amendă. Am scăpat astăzi, am scăpat ieri, dar mâine ne va prinde un polițist în civil. Vă spun, și cu bucurie și cu tristețe, că media amenzilor pe zi este în jur de 50. Pentru un chiștoc de țigară primesc amendă de 2000 de lei. Coji de semințe, chiștoc de țigară, pachetul de țigări, o sticlă, un pet, o doză, nimic nu e voie să arunci pe jos.
a completat Robert Negoiță
La finalul videoclipului, primarul Negoiță a spus că amenzile sunt mari și sunt făcute intenționat pentru ca cetățenii din Sectorul pe care-l conduce să nu poată să le plătească.
Am primit mesaje că domnule nu se poate așa ceva că sunt amenzile mari. Eu zic că nu sunt suficient de mari. Asta nu-i ca pâinea. Domnule e scumpă pâinea, nu-mi permit. Asta-i și ideea. De asta sunt amenzile mari, ca să nu ni le putem permite.
a declarat Robert Negoiță
Sursă Cover: Facebook/Robert Negoiță