Dezvoltatorul imobiliar israelian Plaza Centers a cerut anularea hotărârii arbitrale prin care România a câștigat procesul privind proiectul Casa Radio. În aprilie 2026, Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor cu privire la Investiții (ICSID) de la Washington a respins, cu majoritate de voturi, pretențiile companiei, care solicita despăgubiri de aproximativ 385 de milioane de euro, transmite Profit.
Mai apoi, îl luna mai 2026, Plaza Centers a contestat decizia și a depus o declarație de apărare și contra-pretenții. Astfel, compania a respins cererile formulate împotriva sa și a solicitat despăgubiri cuprinse între 60 de milioane și 420 de milioane de euro.
România a cerut rezilierea acordului privind Casa Radio
Disputa are la bază proiectul Casa Radio din București, concesionat în 2006 pentru 49 de ani printr-un Acord de Parteneriat Public-Privat (PPP). Mai precis, aici ar fi urmat să fie realizat un proiect imobiliar. Deși Plaza Centers a transmis că investiția realizată aici este de 85 de milioane de euro, șantierul a fost abandonat.
Și România a deschis un alt arbitraj, prin care cere rezilierea acordului. Procedura a fost demarată la Curtea de Arbitraj Internațional din Londra, iar prima înfățișare ar urma să aibă loc în luna mai a anului viitor. În cadrul acestui proces, România cere despăgubiri de 96 de milioane de euro, fără TVA și dobânzi.
Întregul material poate fi citit pe Profit.
Ruina din București, propusă de OAR ca parte din coridorul verde de pe Dâmbovița
După decizia dată de ICSID în aprilie 2026 Ordinul Arhitecților din România – Filiala București a propus ca zona unde se află în prezent ruina Casei Radio să fie inclusă într-un amplu proiect de regenerare a Dâmboviței. Mai precis, arhitecții cer administrației publice să abandoneze definitiv inițiativele speculative și să includă ruina de pe malul apei în coridorul verde-albastru care ar trebui să fie gata pana în 2035.
Potrivit OAR, Casa Radio se află „la intersecția dintre memorie urbană, infrastructură, mobilitate și dezvoltare contemporană”. Specialiștii insistă că viitorul acestui loc ar necesita o tratare responsabilă prin perspectiva importanței sale metropolitane. Lăsarea terenului aflat într-o zonă centrală în paragină sau cedarea lui către alți dezvoltatori ar prelungi „agonia” urbanistică a zonei.
„Orașul are nevoie de proiecte mature, integrate și credibile, nu de formule spectaculoase fără valoare urbană durabilă. În această perioadă, OAR București susține, alături de instituții publice și organizații civice, o abordare unitară pentru râul Dâmbovița ca un coridor verde-albastru al Capitalei. Regenerarea fronturilor construite de-a lungul râului, conectarea spațiilor publice și valorificarea terenurilor strategice trebuie gândite coerent”, se preciza în comunicatul transmis de arhitecți în primăvară.
Și în anul 2008 OAR București a criticat protocolul care a stat la baza proiectului Dâmbovița Center. Experții au precizat atunci că „soluția propusă mutila clădirea existentă, solicita derogări urbanistice majore și afecta orașul atât funcțional, cât și ca imagine urbană”.
Ce își doresc bucureștenii pentru această clădire
În cadrul unui reportaj realizat de Buletin de București, câțiva locuitori ai orașului au fost întrebați ce și-ar dori să „se aleagă” de clădirea din centrul orașului, devenită o adevărată ruină în timp.
Cu toate că această clădire a devenit în timp un adevărat simbol al Capitalei, pe care toți îl știm, este totuși, cmva, uitată. Probabil că mulți s-au gândit ce ar vrea să vadă aici în viitor, însă cu siguranță există și persoane care sunt atât de obișnuite cu modul în care arată Casa Radio încânt nu și-au imaginat un alt scop pentru aceasta.
„Nu știu…,un centru de afaceri, o sală de conferințe, un muzeu, alte magazine, în zona de aici e greu cu parcarea…orice”, este răspunsul oferit de un domn în vârstă pentru reporterii redacției.
Un grup de studenți dornici să vorbească au transmis că și-ar dori să vadă aici un spațiu dedicat oamenilor din oraș. Doi băieți au transmis că le-ar plăcea să fie realizat un muzeu al comunismului. Un astfel de proiect ar putea comemora perioada în care a fost realizată clădirea mamut, unde chiar asta ar fi urmat să existe, Muzeul Național de Istorie al Republicii Socialiste România.
Fetele din același grup au spus că ar vrea să fie realizate locuințe sociale, spații verzi sau zone destinate divertismentului, poate chiar un loc unde te poți relaxa.