Ordinul Arhitecților din România (OAR), Filiala București, solicită oficial transformarea radicală a zonei unde se află ruina Casei Radio și integrarea acestui sit într-un masterplan ecologic prevăzut de-a lungul râului Dâmbovița.
Poziție publică vine în contextul în care statul român a închis definitiv un vechi litigiu internațional și a evitat plata unor despăgubiri de sute de milioane de euro către foștii dezvoltatori ai unui proiect imobiliar controversat. Arhitecții cer acum administrației publice să abandoneze definitiv inițiativele speculative și să includă ruina de pe malul apei în coridorul verde-albastru care ar trebui să fie gata pana în 2035.
Ordinul Arhitecților din România(OAR) Filiala București subliniază importanța critică a acestui teren ultra-cetral al Capitalei. Potrivit unui comunicat oficial emis de organizație, „Casa Radio nu este doar un litigiu juridic sau un proiect imobiliar eșuat”.
Imobilul, început în comunism, funcționează de zeci de ani ca un „focar de degradare vizuală” iar amplasamentul ocupă un spațiu central esențial.
Potrivit OAR, Casa Radio se află „la intersecția dintre memorie urbană, infrastructură, mobilitate și dezvoltare contemporană”. Specialiștii insistă că viitorul acestui loc ar necesita o tratare responsabilă prin perspectiva importanței sale metropolitane. Lăsarea terenului în paragină sau cedarea lui către noi dezvoltatori de centre comerciale ar prelungi „agonia” urbanistică a zonei.
„Orașul are nevoie de proiecte mature, integrate și credibile, nu de formule spectaculoase fără valoare urbană durabilă. În această perioadă, OAR București susține, alături de instituții publice și organizații civice, o abordare unitară pentru râul Dâmbovița ca un coridor verde-albastru al Capitalei. Regenerarea fronturilor construite de-a lungul râului, conectarea spațiilor publice și valorificarea terenurilor strategice trebuie gândite coerent”, se arată în comunicatul arhitecților.
Ruina Casei Radio și opoziția istorică față de specula imobiliară
Istoricul acestui spațiu arată o lipsă de viziune a autorităților. În anul 2008, filiala bucureșteană a Ordinului Arhitecților a criticat dur proiectul privat denumit Dâmbovița Center.
Experții au precizat atunci că „soluția propusă mutila clădirea existentă, solicita derogări urbanistice majore și afecta orașul atât funcțional, cât și ca imagine urbană”. Promotorii imobiliari urmăreau la acea vreme obținerea unor avantaje financiare disproporționate, în detrimentul spațiului public.
Organizația a susținut atunci necesitatea unei dezbateri reale și a unui concurs public de arhitectură pentru o lucrare de o asemenea anvergură.
Acum, OAR București reiterează acest aspect cu privire la intervențiile majore asupra Capitalei care „trebuie fundamentate prin competență profesională, transparență administrativă, consultare publică și respect pentru patrimoniul construit”.
OAR București avertizează că orașul ar avea nevoie de proiecte mature, „nu de formule spectaculoase fără valoare urbană durabilă”.
Dâmbovița, coridor verde-albastru
În contextul actual, arhitecții susțin o abordare unitară pentru salvarea întregului curs de apă, care include și Ruina Casei Radio. OAR București precizează clar că „fosta Casa Radio trebuie să devină parte a acestei viziuni pentru Bucureștiul viitorului” în conextul în care proiect major vizează transformarea cursului de apă dintr-o simplă arteră de trafic într-un coridor verde-albastru.
Programul de reabilitare aparține Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 iar inițiativa propune redarea râului către locuitori până în anul 2035. Demersului s-a alăturat și Nod Makerspace, organizatorii Dâmbovița Delivery.
Asta în condițiile în care ignorarea râului a condus în ultimele decenii la o separare fizică a cartierelor iar cetățenii evită malurile betonate din cauza aerului poluat și a lipsei totale de vegetație matură.
Autostrăzile urbane și iluzia infrastructurii
Splaiul Unirii și Splaiul Independenței au ajusn astfel să funcționeaze exclusiv ca „autostrăzi urbane” în inima orașului. Experții susțin că eliberarea arterelor de mașini ar deveni o realitate doar după finalizarea completă a inelului de centură A0.
După acest moment, tranzitul auto ar ocoli orașul, iar malurile betonate ar primi o funcțiune normală. Fără trafic greu, actualul albie betonată, cu asfaltul aferent, s-ar converti într-un spațiu de conexiune între cele două maluri. Noul culoar ar contribui direct la răcorirea Bucureștiului în perioadele de caniculă extremă.
Inițiatorii speră ca primele segmente ale coridorului ecologic să devină funcționale în cursul anului viitor. Asociația a organizat anterior concursul internațional „Dâmbovița 2035”, alături de Ordinul Arhitecților din România. Juriul de specialitate a selectat șase proiecte din cele 29 de dosare analizate în competiție.
Cu toate acestea, terenurile vizate așteaptă ca administrația publică să aloce bugete în acest sens.
Astfel, potrivit OAR București, integrarea Casei Radio trebuie inclusă într-o idee mai largă cu privire la „regenerarea fronturilor construite de-a lungul râului, conectarea spațiilor publice și valorificarea terenurilor strategice care trebuie gândite coerent”.