Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 20 June 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Planurile Metrorex: M4 ar putea fi prelungită până în județul Giurgiu, la Adunaţii Copăceni

244
sursă: Primăria Sectorului 4

Metrorex ia în calcul prelungirea magistralei M4 până în comuna Adunaţii Copăceni din Giurgiu, acolo unde ar face joncţiunea cu aeroportul trâmbiţat de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. Anunţul a fost făcut de şeful Serviciului Tehnic al Metrorex, Gabriel Sburlan, potrivit clubferoviar.ro.

Astfel, se vor uni cu metroul trei aeroporturi – Henri Coandă Otopeni, Aurel Vlaicu Băneasa și cel nou din zona de sud a Bucureștiului. Magistrala 4 a fost gândită pentru a decongestiona Magistrala 2, care este suprasaturată și a ajuns la limita capacității

gabriel sburlan

De altfel, de curând, Primăria Sectorului 4 a publicat documentaţia pentru licitaţia pentru proiectare şi execuţie a proiectului de extindere a magistralei M4, cu încă 14 stații de metrou. Valoarea proiectului este de 2.5 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile care ar urma să vină prin „Programul Transport” al Uniunii Europene.

Cele 14 stații ale noului traseu vor fi:

  • Gara de Nord 2;
  • Știrbei Vodă;
  • Bogdan;
  • Petriceicu Hașdeu;
  • Uranus;
  • George Rozorea;
  • Chirigiu;
  • Filaret;
  • Eroii Revoluției 2;
  • George Bacovia;
  • Toporași ;
  • Nicolae Cajal;
  • Luică;
  • Giurgiului;
  • Progresul.

Traseul noii linii de metrou M4 va trece prin sectoarele 1, 4 și 5 ale Capitalei, precum și prin comuna Jilava, din județul Ilfov. Însă, ceea ce spune Sburlan este că magistrala ar putea trece şi de Jilava şi să ajungă până în judeţul Giurgiu.

Două depouri noi, unul pentru trenurile din Brazilia

La conferinţa Club Feroviar 2024, Gabriel Sburlan a spus că, în curând, Metrorex va avea două noi depouri.

Depoul Străulești, de la capătul Magistralei 4, va deveni operațional de la 1 iunie. Și depoul Valea Ialomiței de pe Magistrala 5 va deveni operațional până la sfârșitul anului în curs, iar aici se vor putea face reviziile pentru toate trenurile Alstom Metropolis.

gabriel sburlan

În acest moment, Metrorex are funcționale patru depouri.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect

ArticoleEducațieEvenimentMain

Acuzaţi că sunt anarhişti, studenţii pro-Palestina din curtea Facultăţii de Psihologie sunt somaţi să plece în câteva ore

Universitatea din București le-a transmis studenților care protestează pentru cauza Palestinei, în...

ArticoleȘtiri

Val de abandonuri canine în Bucureşti şi împrejurimi. Oamenii nu se tem nici măcar de amenzile cu cinci cifre

Asociația pentru Protecția Animaleleor trage un semnal de alarmă asupra numărului mare...

ArticoleFeaturedPolitic

Primele rezultate parţiale oficiale pe Bucureşti, la 11 zile de la alegeri. Ce arată cifrele

Nicuşor Dan a fost confirmat de Biroul Electoral Central (BEC) drept câştigător...

ArticoleMain

Sector 3 | Centrul de recuperare neuromotorie „Căuzași” va fi modernizat cu fonduri nerambursabile de peste un milion lei

Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități...