Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 19 June 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Vine şi al doilea tren de metrou Alstom, dar mecanicii încă nu sunt pregătiţi. Instructorii indieni au primit târziu viză de România

202

Şcolarizarea mecanicilor care ar trebui să înveţe să opereze noile trenuri de metrou marca Alstom, livrate din Brazilia, întârzie din cauza faptului că instructorii au primit târziu viză de România, anunţă Club Feroviar, care îl citează pe Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex.

E vorba de puţin peste trei săptămâni în care cei 20 de mecanici vor învăţa să opereze noile trenuri. Însă aceste cursuri vor începe după data de 30 mai, când vor veni profesorii de pe partea cealaltă a Globului.

Pentru ca noile trenuri să fie testate în parcurs, trebuie ca mai întâi să fie școliți mecanicii, care ar fi trebuit să vină din India, de la New Delhi. Numai că acestora li s-a acordat viză de intrare în România cu valabilitate abia din data de 30 mai

Mihai Barbu, pentru club feroviar

Data iniţială de pornire a acestui instructaj era de 14 mai, după cum anunţa tot Mihai Barbu.

În plus, până să fie puse în circulaţie, noile trenuri dedicate magistralei M5 trebuie să îşi facă rodajul pe 10.000 de kilometri, pe şinele subterane ale Metrorex.

Pe 27 mai este programată sosirea în ţară a celui de-al doilea tren de metrou Alstom, care va fi denumit Ilfov. Acesta ajunge la mai bine de o lună de la primul, care a fost botezat Giurgiu.

Potrivit clubferoviar.ro, noile trenuri din gama Metropolis dispun de:

  • camere de supraveghere interioare și exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane;
  • afişarea direcţiei de mers pe lateralele tuturor vagoanelor trenului;
  • afişaje dinamice de tip LCD în interiorul vagoanelor cu prezentarea dinamică a hărţii traseului şi alte anunțuri;
  • sisteme de alarmare în caz de urgență, dotate cu interfon pentru comunicarea dintre personalul de conducere tren și călători;
  • locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv pentru utilizatorii scaunelor rulante;
  • instalaţii de răcire şi dezumidificare a aerului introdus prin ventilaţia forţată în fiecare vagon;
  • lămpi de tip LED pentru iluminatul vagoanelor;
  • folie anti-grafitti pentru protejarea geamurilor vagoanelor la interior şi exterior.

Fiecare tren are în compunere șase vagoane și 216 locuri într-o dispunere longitudinală, iar capacitatea maximă este de 1.200 de pasageri.

Contractul de trenuri Alstom pentru Magistrala 5, semnat în 2020

La începutul lunii decembrie 2020, conducerea companiei Alstom Transport  a semnat cu Metrorex contractul de livrare de trenuri de metrou destinate Magistralei 5 Drumul Taberei-Eroilor.

Contractul prevede asigurarea unui total de până la 30 de trenuri Metropolis pentru noua Magistrală 5, livrate în două tranșe. Valoarea contractului pentru primele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro. Acest contract poate fi extins cu opțiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, valoarea totală a proiectului putând ajunge la 240 de milioane de euro.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 5 | Puncte de prim ajutor deschise pe timp de caniculă

Primăria Sectorul 5 a instalat șapte puncte de prim-ajutor, în care se...

ArticoleMainPrimărieTransport

A început montarea noii șine de tramvai pe linia 5. Lucrările de modernizare, gata pe jumătate

Muncitorii contractaţi de Primăria Capitalei au început montarea noii șine de tramvai pe...

ArticoleȘtiriTransport

Trei linii STB deviate, de vineri seară până duminică dimineață

Liniile 100, 203 și 205 vor fi deviate, de vineri seară până...

ArticoleMainPrimărie

Canicula ține vaporașul din parcul IOR, la mal. De astăzi cursele se suspendă

Activitatea vaporașului de pe lacul IOR se suspendă începând de astăzi, 19...