Două noi staţii de metrou ar urma să fie construite pe M2, în comuna Berceni, după staţia Tudor Arghezi. În 2021, la semnarea contractului pentru studiul de fezabilitate, erau în plan trei staţii. Acum, patru ani mai târziu, studiul de fezabilitate a fost elaborat, iar specialiştii spun că doar două sunt oportune.
La pachet vine şi modernizarea, extinderea și autorizarea ISU a stațiilor Constantin Brâncoveanu și Apărătorii Patriei, spune primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
Tot primarul scrie, pe pagina sa de Facebook, că va lucra împreună cu Metrorex, Consiliul Judeţean Ilfov şi Ministerul Transporturilor pentru a obţine finanţările necesare.
La pachet cu promisiunea celor două noi staţii, primarul a publicat şi randări tridimensionale cu ele, interior şi exterior, precum şi cu noul aspect al staţiilor deja existente.
Ironic este că, într-una dintre randări, este trecută pe o tabelă staţia 3, cea la care s-a renunţat după elaborarea studiului de fezabilitate.
Potrivit unei declaraţii a lui Băluţă pentru ştiripesurse.ro, o staţie ar urma să fie subterană, iar cealaltă va fi supraterană.
Staţiile Apărătorii Patriei şi Constantin Brâncoveanu ar urma să fie extinse şi modernizate. La Apărătorii Patriei ar urma să fie făcută o nouă cale de acces, iar intersecţia va fi un nod pentru transportul public. În plus, vor fi rezolvate problemele de securitate la incendiu, pentru a fi obţinută autorizaţia ISU, a transmis edilul pentru publicaţia citată.
La Constantin Brâncoveanu ar urma să fie făcute două noi căi de acces, una pe trotuarul de vizavi de actuala staţie, a doua în staţiile de tramvai, pe modelul deja implementat la Eroii Revoluţiei.
Cum vor arăta staţiile Apărătorii Patriei şi Constantin Brâncoveanu:
CITEŞTE ŞI: Planurile Metrorex: M4 ar putea fi prelungită până în județul Giurgiu, la Adunaţii Copăceni
Noi staţii de metrou pe M2, în proiect de mai mulţi ani
Buletin de Bucureştia scria încă din 2021 de planul administraţiei de a prelungi Magistrala Corporatiştilor. Atunci, investiţia era estimată la aproximativ 400 de milioane de euro, bani care ar urma să fie obţinuţi de la Uniunea Europeană. Estimările de atunci nu au fost nici pe departe respectate:
„Cel mai probabil vom avea trei noi staţii şi încă trei parcări tip park&ride. Comuna Berceni va fi prima din România care va beneficia de staţie de metrou. Investiţia pe care deja o derulăm prin Programul Operaţional Infrastructură Mare va fi continuată cu fonduri europene. Durata de realizare a studiilor este de 9 luni, astfel încât din 2022 vom scoate la licitaţie lucrările pentru execuţie, includem aici şi rame de metrou pentru ca timpul de aşteptare să fie de două minute, două minute şi jumătate. Estimarea teoretică este undeva între 300 şi 400 de milioane de euro”, spunea Daniel Băluţă, în 2021.
Prelungirea magistralei care leagă sudul şi nordul Bucureştiului este prevăzută şi în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.
CITEŞTE ŞI: Noi „localităţi” lângă Bucureşti: Airport City la Moara Vlăsiei şi Smart City la Măgurele