Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 12 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Piedone, atac virulent la adresa Gabrielei Firea. „V-a păcălit patru ani!”

330

Într-o postare electorală, Cristian Popescu Piedone îl atacă pe Nicuşor Dan, dar, lucru mai rar văzut, şi pe Gabriela Firea, cea cu care împarte locurile 2-3 în sondajele făcute publice în ultima vreme. Acesta le transmite urmăritorilor săi că „au fost minţiţi” şi că „bucureştenii suferă” după mandatele ultimilor doi primari.

Piedone i se adresează contracandidatei sale cu apelativul „Firea Pandele”, pe care îl foloseşte, de altfel, de două ori în scurta sa postare. Asta după ce, în trecut, îi spunea Gabriela Firea şi lăsa de înţeles că, în cursa electorală, nu are nimic de împărţit cu ea. Acum patru luni, la emisiunea electorală la care şi-a anunţat candidatura, Piedone dădea un mesaj de non-combat cu Firea.

Eu nu vreau să sting nimănui lumina. Avem culoare de zbor separate. Nu vânez nimic şi nu vreau să produc leziuni nimănui.

Cristian Popescu Piedone, b1TV

Acum, în postarea electorală, Piedone o atacă pe Firea, fără menajamente, la pachet cu cel cotat cu prima şansă în sondaje, Nicuşor Dan.

Am fost minţiţi. Şi Gabriela Pandele Firea, şi Nicuşor Dan au promis apă caldă şi căldură, din a doua zi de mandat. Opt ani mai târziu, bucureştenii suferă.

Firea Pandele v-a păcălit 4 ani!

I-ați dat nota 4 și ați trimis-o acasă!

Nicușor Dan v-a promis multe și nu a realizat nimic!

V-a păcălit 4 ani, la fel ca Firea Pandele!

cristian popescu piedone, facebook

La final de aprilie, Gabriela Firea era întrebată dacă îi va cere lui Cristian Piedone să-și retragă candidatura. Spunea că ea nu este orgolioasă și n-ar avea nicio problemă să-l sune. „Dar mi-e că dacă-l sun apoi sună el la Antena să zică că mi-a zis Gabi să mă retrag și îmi mai dă și două palme… sigur, la figurat spun. De la dumnealui trebuie să vină acest gest. Să facă ce a spus la început că dacă Gabriela Firea candidează, el n-o va face. Să facă ce a spus. Acum am revenit la starea inițială”, a comentat Gabriela Firea.

Tot atunci, Firea a respins acuzațiile lui Piedone cum că PSD și PNL l-ar favoriza, de fapt, pe Nicușor Dan. Ea a amintit că PSD a fost cel mai mare critic al lui Nicușor Dan în ultimii patru ani.

Legăturile ţesute între Gabriela Firea şi Popescu Piedone, care duc spre Dan Voiculescu

Atât Gabriela Firea, cât şi Cristian Popescu Piedone au strânse legături cu fondatorul PUSL, Dan Voiculescu. Dacă Piedone conduce partidul din postura de preşedinte executiv, Gabriela Firea a fost ani la rând prezentatoare la televiziunile celui dovedit informator al Securităţii, Dan Voiculescu.

Iar aceste legături s-au translatat într-o reţea care i-a legat pe cei doi – Piedone şi Firea şi care se întinde şi în „eşaloanele politice” inferioare.

Pe 11 iulie 2023, în plin scandal despre „azilele groazei“, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), fondat de Dan Voiculescu și condus de Cristian Popescu Piedone, a anunțat public susținerea Gabrielei Firea în cursa pentru fotoliul de primar general al Capitalei. Până la finalul anului 2023, Partidul Umanist a declarat de alte două ori susținerea fostei ministre. La începutul acestui an, susținerea acesteia de către partidul fondat de Dan Voiculescu a ajuns din nou pe agenda publică. Totuși, pe 20 februarie, după o discuție cu Marcel Ciolacu, Cristian Popescu Piedone a declarat că nu o mai susține pe Gabriela Firea pentru că va concura împotriva lui Nicușor Dan din calitatea de „învinsă“ de la ultimul scrutin. Membri influenți din conducerea PUSL au legături strânse, atât personal, cât și profesional, cu Gabriela Firea.

CITEŞTE ŞI:

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.