Consiliul Județean Ilfov transferă autocompactoare, sute de mii de pubele și unități de compostare către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov (ADIGIDI) și primării. Echipamentele, achiziționate din fonduri europene și locale, vor fi gestionate temporar de asociație până la delegarea serviciului către un operator privat. De altfel, doar 20 de primării primesc pubele și compostatoare achiziționate prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), alte 20 de localități, printre care cele mai mari ca număr al populației, nu figurează în documentația oficială.
Proiectul presupune două proiecte de hotărâre aflate pe masa consilierilor județeni pentru ședința din 30 septembrie. Acestea prevăd darea în folosință gratuită a infrastructurii achiziționate prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor iar beneficiarii sunt Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov (ADIGIDI) și primăriile din județ.
Marii absenți: 4 orașe și 16 comune
Proiectele de hotărâre analizate de Buletin de București arată că 20 din cele 40 de localități ilfovene lipsesc cu desăvârșire din anexele care prevăd delegarea echipamentelor. Nu sunt menționate patru orașe cu o densitate ridicată a populației și un volum mare de deșeuri generate: Bragadiru, Otopeni, Popești-Leordeni și Voluntari.
De asemenea, de pe lista beneficiarilor lipsesc 16 comune limitrofe Capitalei: Afumați, Brănești, Chiajna, Ciolpani, Copăceni, Cornetu, Dărăști-Ilfov, Dobroești, Domnești, Dragomirești-Vale, Glina, Gruiu, Jilava, Snagov, Ștefăneștii de Jos și Tunari.
Primăriile incluse în proiectele de transfer
Astfel, infrastructura „de gunoi” va ajunge doar la cele 20 de primării care au semnat contracte cu CJ Ilfov în perioada noiembrie-decembrie 2025.
Localitățile incluse în documentație sunt orașele Buftea, Chitila, Măgurele, Pantelimon și comunele 1 Decembrie, Balotești, Berceni, Cernica, Ciorogârla, Clinceni, Corbeanca, Dascălu, Găneasa, Grădiștea, Moara Vlăsiei, Mogoșoaia, Nuci, Periș, Petrăchioaia și Vidra.
Echipamentele sunt cedate temporar, până la finalizarea procedurii de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport către un operator unic privat.
Flotă de mașini de gunoi și sisteme de cântărire
Autoritățile județene vor să transfere acum 31 de mașini de gunoi cu capacități diferite, adaptate atât pentru mediul urban, cât și pentru cel rural. Alături de aceste mașini, sunt predate și zeci de sisteme informatice de cântărire pentru autospeciale.
Suma cumulată investită în achiziția acestor autocompactoare și sisteme de monitorizare logistică se ridică la peste 6 milioane de euro. Fondurile provin în principal din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Sute de mii de pubele și unități de compostare predate gratuit
O componentă centrală a proiectului o reprezintă transferul a sute de mii de pubele și containere destinate colectării separate direct de la sursă.
Numărul acestora pentru fracții reciclabile și deșeuri menajere ajunge la aproape 290.000 de unități, fiind destinate gratuit atât gospodăriilor individuale, cât și zonelor de blocuri.
Valoarea totală a echipamentelor de colectare este de 12 milioane de euro iar recipientele urmează să fie gestionate centralizat de asociația de dezvoltare intercomunitară până la finalizarea procedurilor de delegare a serviciului.
Adițional, un alt proiect de hotărâre aflat pe masa ședintei Consiliui Județean din 30 septembrie reglementează transferul gratuit a peste 127.000 de unități de compostare individuală către primării, pentru a fi distribuite direct cetățenilor.
Costul cumulat al compostatoarelor destinate zonelor rurale și urbane este de peste 6 milioane de euro, sumă acoperită din fonduri neeligibile ale administrației județene.
Recent, Buletin de București a scris că Asociația creată pentru gestionarea deșeurilor București-Ilfov suferă de letargie din cauza blocajelor politice. Primarul general al Capitalei a declarat într-un interviu pentru BdB că formatul asociației include Primăria Generală și primăriile de sector, dar jocurile politice interne au paralizat orice inițiativă.