În weekendul 5 – 7 iunie, piața volantă se va desfășura la intersecția străzii Mureș cu Calea Griviței, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1.
Organizatorii au anunțat că vor fi amplasate tarabe cu produse tradiționale, fructe și legume de sezon, precum și preparate din carne și lactate.
CITEȘTE ȘI Bacalaureat 2026. Când vor intra elevii din Capitală în sala de examene
Când va fi deschisă piața volantă de pe Calea Griviței
Vineri, 5 iunie, piața volantă va fi deschisă între orele 12:00 și 20:00. În zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 6 și 7 iunie, piața va fi deschisă între 9:00 și 20:00.
Comercianții vor fi prezenți cu tarabe pline cu roșii, castraveți și alte legume și fructe de sezon, preparate proaspete din carne sau din lapte, atât proaspete cât și maturate, simple sau cu mirodenii.
De asemenea, vor fi amplasate și tarabe unde comercianții vor vinde miere, diverse conserve, pâine de casă, produse artizanale cosmetice și obiecte de decor realizate manual.

Expoziție de mașini în aer liber, în Piața Amzei
Sâmbătă, 6 iunie, în Piața Amzei din Sectorul 1 va avea loc evenimentul „Suedezele Orașului”, unde vor fi expuse mai multe automobile suedeze de epocă. Expoziția va avea loc între 14:00 și 20:00 și este organizată cu ocazia Zilei Naționale a Suediei. Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Retromobil Club România împreună cu Primăria Sectorului 1 și face parte din seria „Mașinile Orașului”.
În Piața Amzei vor fi expuse, în intervalul menționat, 20 de automobile istorice Volvo și Saab. Printre acestea se numără și un Volvo fabricat special pentru Președinția României în perioada 1990–1993.
Fiecare automobil va fi prezentat de proprietarul său, iar vizitatorii vor afla inclusiv modul în care mașinile au fost restaurate și detalii despre perioada în care au circulat pe șosele.